Cât ne costă lepădarea de tradiţii?
România înseamnă tradiţie, credinţă şi legătura cu pământul, cu natura. Românul autentic şi conştient de aceste valori fundamentale se identifică cu ele, le apără, nu se dezice de ele.
Casă tradițională din satul Paloș Ardeal. Foto: Ana A. Negru
Dragi cititori,
Cu siguranţă aţi observat că există o tendinţă bolnăvicioasă de trădare. Adică pentru ce să mai continuăm să păstrăm casele vechi ţărăneşti şi să nu se construiască în locul lor nişte vile, pentru ce să mai ţeasă şi să mai poarte ţăranii costum popular, când acum sunt atâtea textile de import, mult mai ieftine; pentru ce să mai facem cozonac sau plăcintă cu brânză după reţeta bunicii, când e simplu să cumpărăm de la supermarket; pentru ce să ne petrecem concediul undeva la sat, cu toţi ţăranii ăia, când mai bine mergem în nu-ştiu-ce croazieră sau, şi mai şi, pentru ce să mai trăim în România şi să nu plecăm cât mai departe, unde poate viaţa e mai roz-bombon? Pentru ce să mai fim cine suntem şi să nu ne europenizăm până-n măduva oaselor? Pentru ce?
Pentru că trăim în România. De aia!
Şi România, în profunzimea ei, înseamnă tradiţie, credinţă şi legătura cu pământul, cu natura. Românul autentic şi conştient de aceste valori fundamentale se identifică cu ele, le apără, nu se dezice de ele. Însă, el e minoritar.
Aşa că, ce ne facem cu tendinţele actuale? Până şi România profundă este derutată. Țăranul de bună credinţă este confuz. El pleacă urechea la cerere şi la ofertă. Păi dacă în casa lui, construită după o anumită rânduială şi armonie cu tradiţia, cu natura şi cu zona, vine orăşeanul parvenit care are pretenţia la plasmă şi-n wc, la bucătărie utilată cu tot felul de “roboţi”, la o cameră mobilată după ultimele tendinţe şi, evident, cu baie înăuntru, atunci ce semnale primeşte bietul ţăran?
Păi el înţelege aşa: trebuie să dărâm vechitura asta de casă şi să fac alta nouă, super modernă, că aşa “se cere”.
După aceea, ca să se complice şi mai tare lucrurile în capul ţăranului, mai vine şi turistul străin, că e englez, neamţ, francez sau ce-o fi, care zice aşa: “ Nu, nu! Pe mine mă cazezi în casa ta veche, ţărănească, mă laşi să dorm în patul ăla preistoric cu miros de lemn, mie să-mi dai să mă învelesc cu cerga ţesută de tine, să mă laşi să mulg vaca, să beau lapte proaspăt, să-mi arăţi cum se coace pâinea pe vatră şi dacă se poate, să-mi dai să şi cumpăr vreo zece linguri de lemn sculptate de tine”.
Ăsta e turistul civilizat, cultivat pe tradiţie, care înţelege că frumuseţea, armonia şi unicitatea sufletului românesc se revarsă în meşteşugul lui, în arta lui populară.
Aşadar, acestea sunt contextul şi semnalele pe care le primeşte ţăranul. Acum, ce să facă? Că se cere şi aşa, şi aşa. Cum s-o dreagă, ca să fie bine pentru toţi?
Păi răspunsul ar trebui să fie limpede şi, mai ales, ar trebui să vină ferm din partea administraţiei locale, şi anume: “N-ai voie să dărâmi casa tradiţională ca să faci în locul ei o vilă, pentru că legea zice să respectăm specificul zonei, să păstrăm tradiţia şi să restaurăm casele vechi”. Însă, ştiţi la fel de bine ca şi mine, că, practic, nu se întâmplă aşa, decât în foarte puţine sate din ţară.
La ora actuală, politica regională şi naţională în sensul păstrării arhitecturii tradiţionale este încă slabă şi ţăranul este lăsat să facă “după ureche”, asta înspre paguba lui şi a noastră, ca ţară. Pentru că se pare că noi încă nu înţelegem că punctul nostru forte, de pe urma căruia s-ar putea trăi chiar bine şi de care am putea fi mândri că ne reprezintă în lume, este tocmai tradiţia.
Haideţi să devenim conştienţi de valoarea ei! De aici ne vine forţa.
Bine aţi venit în lumea firească a satului!
Ana A. Negru
Cu siguranţă aţi observat că există o tendinţă bolnăvicioasă de trădare. Adică pentru ce să mai continuăm să păstrăm casele vechi ţărăneşti şi să nu se construiască în locul lor nişte vile, pentru ce să mai ţeasă şi să mai poarte ţăranii costum popular, când acum sunt atâtea textile de import, mult mai ieftine; pentru ce să mai facem cozonac sau plăcintă cu brânză după reţeta bunicii, când e simplu să cumpărăm de la supermarket; pentru ce să ne petrecem concediul undeva la sat, cu toţi ţăranii ăia, când mai bine mergem în nu-ştiu-ce croazieră sau, şi mai şi, pentru ce să mai trăim în România şi să nu plecăm cât mai departe, unde poate viaţa e mai roz-bombon? Pentru ce să mai fim cine suntem şi să nu ne europenizăm până-n măduva oaselor? Pentru ce?
Pentru că trăim în România. De aia!
Şi România, în profunzimea ei, înseamnă tradiţie, credinţă şi legătura cu pământul, cu natura. Românul autentic şi conştient de aceste valori fundamentale se identifică cu ele, le apără, nu se dezice de ele. Însă, el e minoritar.
Aşa că, ce ne facem cu tendinţele actuale? Până şi România profundă este derutată. Țăranul de bună credinţă este confuz. El pleacă urechea la cerere şi la ofertă. Păi dacă în casa lui, construită după o anumită rânduială şi armonie cu tradiţia, cu natura şi cu zona, vine orăşeanul parvenit care are pretenţia la plasmă şi-n wc, la bucătărie utilată cu tot felul de “roboţi”, la o cameră mobilată după ultimele tendinţe şi, evident, cu baie înăuntru, atunci ce semnale primeşte bietul ţăran?
Păi el înţelege aşa: trebuie să dărâm vechitura asta de casă şi să fac alta nouă, super modernă, că aşa “se cere”.
După aceea, ca să se complice şi mai tare lucrurile în capul ţăranului, mai vine şi turistul străin, că e englez, neamţ, francez sau ce-o fi, care zice aşa: “ Nu, nu! Pe mine mă cazezi în casa ta veche, ţărănească, mă laşi să dorm în patul ăla preistoric cu miros de lemn, mie să-mi dai să mă învelesc cu cerga ţesută de tine, să mă laşi să mulg vaca, să beau lapte proaspăt, să-mi arăţi cum se coace pâinea pe vatră şi dacă se poate, să-mi dai să şi cumpăr vreo zece linguri de lemn sculptate de tine”.
Ăsta e turistul civilizat, cultivat pe tradiţie, care înţelege că frumuseţea, armonia şi unicitatea sufletului românesc se revarsă în meşteşugul lui, în arta lui populară.
Aşadar, acestea sunt contextul şi semnalele pe care le primeşte ţăranul. Acum, ce să facă? Că se cere şi aşa, şi aşa. Cum s-o dreagă, ca să fie bine pentru toţi?
Păi răspunsul ar trebui să fie limpede şi, mai ales, ar trebui să vină ferm din partea administraţiei locale, şi anume: “N-ai voie să dărâmi casa tradiţională ca să faci în locul ei o vilă, pentru că legea zice să respectăm specificul zonei, să păstrăm tradiţia şi să restaurăm casele vechi”. Însă, ştiţi la fel de bine ca şi mine, că, practic, nu se întâmplă aşa, decât în foarte puţine sate din ţară.
La ora actuală, politica regională şi naţională în sensul păstrării arhitecturii tradiţionale este încă slabă şi ţăranul este lăsat să facă “după ureche”, asta înspre paguba lui şi a noastră, ca ţară. Pentru că se pare că noi încă nu înţelegem că punctul nostru forte, de pe urma căruia s-ar putea trăi chiar bine şi de care am putea fi mândri că ne reprezintă în lume, este tocmai tradiţia.
Haideţi să devenim conştienţi de valoarea ei! De aici ne vine forţa.
Bine aţi venit în lumea firească a satului!
Ana A. Negru
