Să redescoperim satul prin joc, poveşti, proverbe, zicători, ghicitori, cântec, fotografie, ateliere de creaţie!
Activităţi şi poveşti cu talc pentru creşterea armonioasă a copiilor
Vis lin într-un sat de basm. Colaj foto de Ana A. Negru
Dragi cititori,
Fie că sunteţi deja părinţi ori pedagogi sau pur şi simplu iubiţi copiii şi satul românesc, vă propun să desfăşurăm împreună un proiect plăcut şi educativ, care să vină în întâmpinarea nevoii de a ne creşte copiii într-un mod firesc şi totodată plin de sens, prin activităţi şi poveşti cu tâlc izvorâte din simplitatea şi înţelepciunea cu care au trăit străbunii noştri la sate.
Ne dorim ca acestea să-i inspire şi să le ofere copiilor repere pentru ce înseamnă să trăieşti în armonie cu tine, cu ceilalţi, cu întregul din care facem parte, toate astea într-o lume a vitezei, în care parcă nu mai e timp să ne gândim la ce are sau nu un rost în viaţă.
Scopul proiectului e ca ei, copiii noştri, să devină Oameni frumoşi, crescuţi mai aproape de natură, cu credinţă, cu respect şi chiar mândrie faţă de identitatea lor, faţă de valorile care contează şi faţă de harul ţăranului român; vor învăţa să caute şi să aprecieze lucrurile simple, născute cu trudă, dar în ritmul lor firesc, pentru că aşa cum spunea şi Ernest Bernea în volumul său "Îndemn la simplitate - Mărturisiri pentru un om nou", “simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine; omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare; (...) se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esenţial.”
În continuare, haideţi să deschidem lada de zestre a ţăranului român şi să readucem în lumină legătura lui cu natura, valorile pe care le preţuia, creativitatea acestuia. Vom redescoperi împreună legende, poveşti, ghicitori, proverbe, zicători, poveţe şi, de asemenea, vă propunem o serie de jocuri şi idei creative.
Să-i apropiem mai mult pe copii de viaţa la sat, de natură şi să-i ajutăm să le descopere cu toate simţurile şi cu sufletul deschis!
Ceea ce face fiecare dintre noi, contează.
Aşadar, vă invităm să vă alăturaţi şi să contribuiţi la continuitatea acestui proiect, trimiţându-ne idei, materiale, poveşti pentru copii create de voi, istorisiri despre jocurile şi jucăriile de odinioară, ilustraţii, colaje foto, propuneri de activităţi menite să sprijine şi să dezvolte această iniţiativă.
Contact: [email protected]