A fi român printre latini
E greu şi stânjenitor. Aşa spun mulţi dintre cei care au fost plecaţi în ţările europene, nu pentru a se bucura de o vacanţă acolo, ci pentru a munci, chiar şi pentru câteva luni.
Fotografie de Vlad Dumitrescu
Ei se simt umiliţi acolo şi neapreciaţi. Oare de ce se întâmplă asta? Nu cumva pentru că noi înşine nu mai ştim cine suntem, ce ne defineşte şi de-asta vrem “să ne dizolvăm” printre alte naţii?
Spiritul de Român din fiecare suferă de o adormire şi o lipsă de reacţie la ceea ce se întâmplă negativ în ţară. E un mecanism de apărare total neproductiv, pe care ceilalţi europeni îl simt, îl văd şi îl desconsideră. De fapt, ei nu au nimic cu Românii şi n-au avut niciodată. Ci doar cu aceia care nu mai ştiu cine sunt şi de ce şi care adoptă o atitudine de compromis, de lipsă de demnitate şi încredere în valorile care-i reprezintă. Altfel, cum vă explicaţi că un simplu cioban, cum a fost Badea Cârţan din satul Cârţişoara, a câştigat aprecierea şi respectul mai marilor personalităţi ale vremii, atât din România, cât şi din toate ţările latine în care a călătorit? Ce-a avut omul ăsta atât de special, încât miniştri români, străini şi oameni de cultură să-l îndrăgească atât de tare şi să-i devină prieteni apropiaţi?
Badea Cârţan a fost un Român cu spiritul treaz. Şi-a iubit ţara, i-a admirat şi s-a lăsat însufleţit de cei care au luptat pentru libertate. În plus, a apreciat originile noastre latine. Şi cu această atitudine, nu cu confuzie în minte şi suflet, a mers la ceilalţi europeni, pe care-i considera fraţii lui latini. El ştia foarte bine cine e el şi cine sunt ei, aşa că se simţea parte dintr-un întreg. Badea Cârţan vedea şi înţelegea esenţa şi nu se abătea de la ea. De aceea, orice a făcut, a avut la bază o motivaţie dincolo de el, de nevoile lui, asumându-şi misiunea de a purta cu curaj, hotărâre şi mândrie moştenirea de a fi Român liber şi demn.
În contextul actual, ce se întâmplă cu noi?
Dacă ar fi să mai trăiască oameni ca Badea Cârţan, oare ce sfaturi ne-ar da? Eu cred că primul lucru pe care l-ar spune, ar fi să punem mâna să citim.
Despre ce? Despre origini şi despre românii adevăraţi care au trăit în ţara asta şi pentru ea. Dacă ne-am întoarce în timp, aşa cum a făcut şi Badea Cârţan, am vedea lucrurile în altă lumină şi ne-am da şansa să ne trezim şi să luăm nişte decizii. Problema nu este de “jenă” faţă de trecutul ce a aparţinut altor generaţii şi care este bogat în exemple, în lecţii de viaţă şi de atitudine. Problema se găseşte în propriul nostru timp. Nu ne place că suntem laşi, dar în acelaşi timp, nici nu întâlnim altă reacţie decât aceea de a ne plânge constant de lucrurile care nu merg.
Întrebarea este: vrem să fim o parte din problemă sau din soluţie?
Istoria, tradiţiile, cultura moştenită ne oferă hrană pentru spiritul nostru de român.
Dacă l-au ajutat pe un simplu cioban, cum a fost Badea Cârţan, atunci pe noi ăştia şcoliţi, de ce nu ne-ar trezi?
Bine aţi venit în lumea firească a satului!
Ana A. Negru
Spiritul de Român din fiecare suferă de o adormire şi o lipsă de reacţie la ceea ce se întâmplă negativ în ţară. E un mecanism de apărare total neproductiv, pe care ceilalţi europeni îl simt, îl văd şi îl desconsideră. De fapt, ei nu au nimic cu Românii şi n-au avut niciodată. Ci doar cu aceia care nu mai ştiu cine sunt şi de ce şi care adoptă o atitudine de compromis, de lipsă de demnitate şi încredere în valorile care-i reprezintă. Altfel, cum vă explicaţi că un simplu cioban, cum a fost Badea Cârţan din satul Cârţişoara, a câştigat aprecierea şi respectul mai marilor personalităţi ale vremii, atât din România, cât şi din toate ţările latine în care a călătorit? Ce-a avut omul ăsta atât de special, încât miniştri români, străini şi oameni de cultură să-l îndrăgească atât de tare şi să-i devină prieteni apropiaţi?
Badea Cârţan a fost un Român cu spiritul treaz. Şi-a iubit ţara, i-a admirat şi s-a lăsat însufleţit de cei care au luptat pentru libertate. În plus, a apreciat originile noastre latine. Şi cu această atitudine, nu cu confuzie în minte şi suflet, a mers la ceilalţi europeni, pe care-i considera fraţii lui latini. El ştia foarte bine cine e el şi cine sunt ei, aşa că se simţea parte dintr-un întreg. Badea Cârţan vedea şi înţelegea esenţa şi nu se abătea de la ea. De aceea, orice a făcut, a avut la bază o motivaţie dincolo de el, de nevoile lui, asumându-şi misiunea de a purta cu curaj, hotărâre şi mândrie moştenirea de a fi Român liber şi demn.
În contextul actual, ce se întâmplă cu noi?
Dacă ar fi să mai trăiască oameni ca Badea Cârţan, oare ce sfaturi ne-ar da? Eu cred că primul lucru pe care l-ar spune, ar fi să punem mâna să citim.
Despre ce? Despre origini şi despre românii adevăraţi care au trăit în ţara asta şi pentru ea. Dacă ne-am întoarce în timp, aşa cum a făcut şi Badea Cârţan, am vedea lucrurile în altă lumină şi ne-am da şansa să ne trezim şi să luăm nişte decizii. Problema nu este de “jenă” faţă de trecutul ce a aparţinut altor generaţii şi care este bogat în exemple, în lecţii de viaţă şi de atitudine. Problema se găseşte în propriul nostru timp. Nu ne place că suntem laşi, dar în acelaşi timp, nici nu întâlnim altă reacţie decât aceea de a ne plânge constant de lucrurile care nu merg.
Întrebarea este: vrem să fim o parte din problemă sau din soluţie?
Istoria, tradiţiile, cultura moştenită ne oferă hrană pentru spiritul nostru de român.
Dacă l-au ajutat pe un simplu cioban, cum a fost Badea Cârţan, atunci pe noi ăştia şcoliţi, de ce nu ne-ar trezi?
Bine aţi venit în lumea firească a satului!
Ana A. Negru
