Gheorghe Pop - fermier în Voșlobeni
Gheorghe Pop e de loc din Bicaz, dar, acum 12 ani, a venit la Voșlobeni şi a luat totul de la zero. Întâi, şi-a cumpărat teren, hotărât fiind să-şi întemeieze propria fermă.
Gheorghe Pop - fermier din Voșlobeni. Foto de Ana A. Negru
Încă de mic îi plăceau animalele, aşa că s-a apucat imediat de treabă. Produsele din lapte a învăţat să le facă de la tatăl lui, care avea mereu câte 3 – 4 vaci. "Când trăieşti la sat şi mai ales într-o zonă de munte, asta e ceva ce vezi tot timpul şi înveţi, vrei, nu vrei."
După ce şi-a pus ferma pe picioare, Gheorghe Pop şi-a adus aici şi familia. Are doi copii mari, o fată şi un băiat. Băiatul a terminat Facultatea de Ingineria şi Protecţia Mediului, apoi a făcut un masterat în Agricultură Rurală, iar acum îşi face cel de-al doilea masterat (Protecţie Rurală în Agricultură).
Realizări după 12 ani de muncă
"Când am venit, nu era nimic aici pe teren. Nicio clădire." Acum, nea’ Gheorghe are o casă frumoasă, grajdurile pentru animale, locul unde prepară brânzeturile, solar pentru legume (roşii, ardei, castraveţi), grădină pentru cartofi. Nea’ Gheorghe şi-a construit şi un foişor, unde-şi primeşte musafirii pe timp de vară şi unde ne-a cinstit cu toate felurile de brânzeturi pe care le face: caș, urdă, telemea, caşcaval, alături de roşii gustoase din solarul lor.
"Aici, la fermă, nu avem curent electric. Doar panouri solare şi generatoare. Drum nu era. Numai acum 2 – 3 ani l-au făcut. Pietrişul de la casă până la drum l-am pus pe banii mei.”
În total, în 12 ani, Gheorghe Pop a ajuns să aibă peste 20 de ha teren, 200 de oi (care erau duse acum la deal, la păscut), 30 de vaci ale lui, dar mai are grijă de încă 120 de vaci aduse de oamenii din sat, 20 capre, 15 viţei mici, 15 porci, o pereche de cai, vreo 30 de găini şi 12 câini.
Dificultăţi când ai o fermă
Acum are patru oameni care îl ajută la treabă, dar în trecut a avut şi 10 – 12. "E greu să găseşti oameni la lucru şi care să rămână mai mult timp. Chiar dacă-i plăteşti bine, nu stau, pentru că e munca grea. Avem şi maşini de muls, dar când sunt cu oile sus pe dealuri, trebuie mulse manual. Muncim 20 din 24 de ore, că ne trezim la 4 dimineaţa şi terminăm treaba la 11 – 12 noaptea. Vacile le mulgem de 2 ori pe zi, iar oile de 3 ori.
Apoi, umblă ursul aici şi ziua. Anul trecut la ora 4 după-masa, chiar acolo lângă brazii ăia, a omorât ursoaica un berbec şi când s-a dus ciobanul să vadă ce s-a întâmplat, a dat peste ursoaică. El a dat să fugă la deal, însă ursoaica l-a prins de picior şi apoi l-a scăpat. A mers după el şi l-a prins a doua oară. Ursoaica i-a rupt piciorul aşa de tare, că trei luni a stat săracul în spital. Când am ajuns noi acolo cu câinii ca s-o gonim, ea îl lăsase pe cioban şi mânca la berbec, împreună cu doi pui. Când ne-a văzut, s-a ridicat în două picioare şi avea spume la gură. Ciobanul stătea sub o tufă de alun săracul şi plângea: -Haideţi, măi, nu mă lăsaţi! Atunci m-am dus pe partea cealaltă şi l-am tras pe cioban pe sub tufa de alun. Aşa l-am scos de acolo. Câinii îi speriaseră deja pe pui, care au luat-o la fugă şi când a văzut ursoaica, s-a dus şi ea după ei.
Dificultatea cea mai mare pe care o întâmpinăm e la desfacerea produselor. N-avem unde să le vindem, încât să fie mai convenabil şi pentru noi. Viţeii nu-i putem vinde, mieii nu, pieile nu, lâna nu. Păi viţeii au fost anul trecut şi 12, şi 13 lei/ kg şi acum au ajuns la 8 – 9 lei / kg viu. Laptele de vacă a ajuns la 0,50 lei / l, vă daţi seama? Dacă s-ar plăti laptele cu 1,50 lei, ar fi bine, dar aşa, noi suntem pe pierdere. Apoi, laptele de capră e 2,50 lei. Caşul îl vând cu 15 lei / kg şi, uneori, chiar cu mai puţin de-atât… Şi câte ţepe am luat, că sunt câţiva cu care am avut contract şi care au intrat în insolvenţă. Mi-au rămas datori cu 14000 lei pe-un an. Apoi mai sunt unii la Reghin, care, la fel, mai au să-mi dea cca 4000 lei. Deci, astea-s cele mai grele probleme pe care le am. Cu desfacerea."
În concluzie
Viaţa la fermă îşi are avantajele şi dificultățile ei. "Libertatea e cel mai mare avantaj și faptul că te zbați tu pentru tine. Cât muncești, atâta ai. Laptele şi produsele lactate, însă, sunt greu de valorificat. Așa că, ori găsesc o soluţie mai bună ca să le vând, ori schimb totul şi iau mai bine animale de carne, care se vând mai bine şi nici nu mai ai atâta treabă, că nu mai trebuie să mulgi sau să prepari produsele. Şi scutești şi bani, că nu-ţi trebuie oameni sau aparate la muls. Te chinui atâta, faci caș, apoi nu-l poţi vinde. Că şi să faci caș, nu-i uşor. Aştepţi o oră – o oră jumate să se închege, apoi mai trebuie o oră până faci zerul, pe care după aceea îl fierbi în cazanul mare ca să scoţi urda.
Caşul îl punem în tifon, îl legăm şi-l lăsăm la scurs de la două – trei zile, până la 10 – 15 zile."
După 10 zile, caşul arată aşa:
În prezent, vânzarea produselor o face în pieţele din zonă şi la Miercurea Ciuc, Bălanu, Gheorgheni. "În ciuda greutăţilor, în atâţia ani, am reuşit să am clienţii mei. Chiar şi de la Focşani şi Galaţi vin oameni să cumpere. În primăvară, am avut câteva magazine în Miercurea Ciuc unde am dat la vânzare caș şi brânză. Apoi, mai vând şi carne: de oaie, de miel, de viţel, de porc."
Text și foto: Ana A. Negru
După ce şi-a pus ferma pe picioare, Gheorghe Pop şi-a adus aici şi familia. Are doi copii mari, o fată şi un băiat. Băiatul a terminat Facultatea de Ingineria şi Protecţia Mediului, apoi a făcut un masterat în Agricultură Rurală, iar acum îşi face cel de-al doilea masterat (Protecţie Rurală în Agricultură).
Realizări după 12 ani de muncă
"Când am venit, nu era nimic aici pe teren. Nicio clădire." Acum, nea’ Gheorghe are o casă frumoasă, grajdurile pentru animale, locul unde prepară brânzeturile, solar pentru legume (roşii, ardei, castraveţi), grădină pentru cartofi. Nea’ Gheorghe şi-a construit şi un foişor, unde-şi primeşte musafirii pe timp de vară şi unde ne-a cinstit cu toate felurile de brânzeturi pe care le face: caș, urdă, telemea, caşcaval, alături de roşii gustoase din solarul lor.
"Aici, la fermă, nu avem curent electric. Doar panouri solare şi generatoare. Drum nu era. Numai acum 2 – 3 ani l-au făcut. Pietrişul de la casă până la drum l-am pus pe banii mei.”
În total, în 12 ani, Gheorghe Pop a ajuns să aibă peste 20 de ha teren, 200 de oi (care erau duse acum la deal, la păscut), 30 de vaci ale lui, dar mai are grijă de încă 120 de vaci aduse de oamenii din sat, 20 capre, 15 viţei mici, 15 porci, o pereche de cai, vreo 30 de găini şi 12 câini.
Dificultăţi când ai o fermă
Acum are patru oameni care îl ajută la treabă, dar în trecut a avut şi 10 – 12. "E greu să găseşti oameni la lucru şi care să rămână mai mult timp. Chiar dacă-i plăteşti bine, nu stau, pentru că e munca grea. Avem şi maşini de muls, dar când sunt cu oile sus pe dealuri, trebuie mulse manual. Muncim 20 din 24 de ore, că ne trezim la 4 dimineaţa şi terminăm treaba la 11 – 12 noaptea. Vacile le mulgem de 2 ori pe zi, iar oile de 3 ori.
Apoi, umblă ursul aici şi ziua. Anul trecut la ora 4 după-masa, chiar acolo lângă brazii ăia, a omorât ursoaica un berbec şi când s-a dus ciobanul să vadă ce s-a întâmplat, a dat peste ursoaică. El a dat să fugă la deal, însă ursoaica l-a prins de picior şi apoi l-a scăpat. A mers după el şi l-a prins a doua oară. Ursoaica i-a rupt piciorul aşa de tare, că trei luni a stat săracul în spital. Când am ajuns noi acolo cu câinii ca s-o gonim, ea îl lăsase pe cioban şi mânca la berbec, împreună cu doi pui. Când ne-a văzut, s-a ridicat în două picioare şi avea spume la gură. Ciobanul stătea sub o tufă de alun săracul şi plângea: -Haideţi, măi, nu mă lăsaţi! Atunci m-am dus pe partea cealaltă şi l-am tras pe cioban pe sub tufa de alun. Aşa l-am scos de acolo. Câinii îi speriaseră deja pe pui, care au luat-o la fugă şi când a văzut ursoaica, s-a dus şi ea după ei.
Dificultatea cea mai mare pe care o întâmpinăm e la desfacerea produselor. N-avem unde să le vindem, încât să fie mai convenabil şi pentru noi. Viţeii nu-i putem vinde, mieii nu, pieile nu, lâna nu. Păi viţeii au fost anul trecut şi 12, şi 13 lei/ kg şi acum au ajuns la 8 – 9 lei / kg viu. Laptele de vacă a ajuns la 0,50 lei / l, vă daţi seama? Dacă s-ar plăti laptele cu 1,50 lei, ar fi bine, dar aşa, noi suntem pe pierdere. Apoi, laptele de capră e 2,50 lei. Caşul îl vând cu 15 lei / kg şi, uneori, chiar cu mai puţin de-atât… Şi câte ţepe am luat, că sunt câţiva cu care am avut contract şi care au intrat în insolvenţă. Mi-au rămas datori cu 14000 lei pe-un an. Apoi mai sunt unii la Reghin, care, la fel, mai au să-mi dea cca 4000 lei. Deci, astea-s cele mai grele probleme pe care le am. Cu desfacerea."
În concluzie
Viaţa la fermă îşi are avantajele şi dificultățile ei. "Libertatea e cel mai mare avantaj și faptul că te zbați tu pentru tine. Cât muncești, atâta ai. Laptele şi produsele lactate, însă, sunt greu de valorificat. Așa că, ori găsesc o soluţie mai bună ca să le vând, ori schimb totul şi iau mai bine animale de carne, care se vând mai bine şi nici nu mai ai atâta treabă, că nu mai trebuie să mulgi sau să prepari produsele. Şi scutești şi bani, că nu-ţi trebuie oameni sau aparate la muls. Te chinui atâta, faci caș, apoi nu-l poţi vinde. Că şi să faci caș, nu-i uşor. Aştepţi o oră – o oră jumate să se închege, apoi mai trebuie o oră până faci zerul, pe care după aceea îl fierbi în cazanul mare ca să scoţi urda.
Caşul îl punem în tifon, îl legăm şi-l lăsăm la scurs de la două – trei zile, până la 10 – 15 zile."
După 10 zile, caşul arată aşa:
În prezent, vânzarea produselor o face în pieţele din zonă şi la Miercurea Ciuc, Bălanu, Gheorgheni. "În ciuda greutăţilor, în atâţia ani, am reuşit să am clienţii mei. Chiar şi de la Focşani şi Galaţi vin oameni să cumpere. În primăvară, am avut câteva magazine în Miercurea Ciuc unde am dat la vânzare caș şi brânză. Apoi, mai vând şi carne: de oaie, de miel, de viţel, de porc."
Text și foto: Ana A. Negru
