Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc

Denumirile populare ale lunii Februarie: 
♦ faur, făurar (luna faurilor de fier, care pregătesc fiarele aratului; "Faur ferecă/ Şi desferecă"; "Două săptămâni ferică/ Iar două desferică – ninge şi plouă, îngheaţă şi dezgheaţă, e ger şi căldură"), fluierar („Luna lui fluierar bagă omătul pe borta acului în casă“), luna lupilor 
 
Tradiţii: 
"Poporul zice că luna lui februarie este: ferică şi desferică. Poate că unde în luna lui februarie începe a se desfunda pământul. Şi februarie nu lasă să se facă una ca asta deodată. Căci ştiut este că în februarie noaptea îngheaţă şi ziua se dezgheaţă şi aşa treptat merge de la îngheţul cel mare din decembrie şi ianuarie la căldura lui marta şi aprilie. Aceasta când merg lucurile pe calea lor firească. Câteodată februarie îşi dă şi el arama pe faţă; vrea să arate că şi el este lună de iarnă. Atunci, ţin-te pânză, să nu te rupi! unde îmi întoarce cojoaca pe dos, şi unde ne trimite câte un pui de viscol, de zloată, de te crezi la gerul Bobotezei, ori în mijlocul iernii! Vezi că nu degeaba spune românul că Februarie s-ar fi lăudat contra nu-ştiu-cui zicând: „Dacă nu mi-ar fi ruşine de frate' meu cel mare, adică de Ianuarie, aş da o geruială de să îngheţe viţelul în burta vacii!“. 
 
"În luna lui februar crapă ouăle corbului, când e ger mare, şi atunci ies puii. Corbul trebuie să se silească cu ouatul şi clocitul, să-i crăpe din bună vreme ouăle, că să-i iasă degrabă puii, că de a da în mart şi i-or găsi furnicile în cuib, îi mănâncă. 
De aceea, în unii ani sunt corbi mai mulţi, iar în alţii mai puţini.
În luna lui mart furnica s-a pus rămăşag cu corbul că, de a putea sui el în vârful copacului atâtea ocă de fier, cât va sui ea, furnica nu i-a mânca puii; că furnicele în mart încep a ieşi. El a dus sarcina cât a dus, dar n-a putut-o sui până în vârf. Furnica a luat de la dânsul fierul şi l-a rădicat ea, dar nu l-a dus ca dânsul drept, ci cotit, şi aşa l-a suit până-n vârf; şi de aceea îi mănâncă corbului puii." 
 
Sfaturi generale: 
♦ Cerne bucatele de sămânţă. 
♦ Cară şi împrăştie gunoi, ca, pe când se dezgheaţă, zama lui să intre în pământ. 
♦ Când timpul e frumos, poţi începe aratul. 
♦ De n-ai făcut în ianuarie, adună acum neaua în jurul pomilor. 
♦ Curăţeşte livezile de muşinoaie, pietri şi mărăcini şi, pe unde locul e pleş, seamănă iarbă. 
♦ Lasă berbecii la oile ce vrei să fete în iulie şi le păzeşte să nu bea apă de pe neauă, căci cele de a făta pierd mielul, iar celor fătate li se strică laptele. 
♦ Taie mlădiţe de altoit din partea despre miazăzi a pomilor, le împlântă în nisip ori în pământ umed până la folosinţă. 
♦ Sfârşeşte curăţirea pomilor de omide şi, când timpul e frumos, poţi sădi pomi. 
♦ Curăţeşte altoii mai tineri de crengile netrebnice, ca să crească frumoşi.
♦ Fă resadniţă şi seamănă ţeler, ceapă, sălată, călărabe, castraveţi şi altele, pe cari le vei apăra prin un acoperemânt în contra gerului. 
 
Prevestire de timp: 
♦ Când bufniţa prin luna februar va cânta, e semn de primăvară timpurie. 
♦ Dacă cântă piţigoii vesel în luna lui Faur, în curând se va desprimăvăra. 
♦ Faur urât, mai frumos. 
♦ Când nu îngheaţă la Faur e semn de an mănos. 
♦ Zăpada în Faur întăreşte semănăturile. 
♦ Viforele ce nu vin în Faur se răzbună la Paşti. 
♦ Dacă Făurar e vântos, vara e secetoasă. 
 
Sursa: Antoaneta Olteanu, "Calendarele poporului român", Editura Paideia, Bucureşti, 2001, 2009

Articolul urmator: Tradiţiile lunilor August, Septembrie şi Octombrie