Vama Buzăului - o experiență de neuitat

Iată-ne în drum spre Vama Buzăului, aflată la 48 de km de oraşul Braşov şi la 7 km de Întorsura Buzăului. Comuna, ce numără aproape 4000 de locuitori, este aşezată în valea dintre munţii Întorsura Buzăului şi Ciucaş – Zăgan, fiind formată din patru sate înconjutate de păduri şi fâneţe întinse şi bogate: chiar la intrare este Acriş, apoi în stânga se merge spre Buzoiel, tot înainte e Vama Buzăului şi mai departe e satul Dălghiu. În estul comunei sunt Munţii Siriului – cu vârful Tătarul Mare (1860 m) şi Tătarul Mic (1415 m), iar în sud - vest este străjuită de lanţul montan format de Masivul Ciucaş.

Iată de unde vine numele de „Vama Buzăului”
După anul 1699, când Transilvania a intrat sub dominaţia Imperiului Austriac, vama comercială a fost coborâtă la intrarea în localitatea Vama Buzăului. Vama dintre Transilvania şi Ţara Românească va funcţiona aici până după anul 1839, când se deschide un punct de graniţă vamal, tot pe Valea Buzăului, la Siriu.

Istoricul comunei
Pană în 1918, în timpul stăpânirii austriece, localitatea Vama Buzăului şi împrejurimile - Întorsura Buzăului, Sita Buzăului şi Barcani, formau Buzăul Ardelean sau Satele Buzae.
Oamenii locului şi-au asigurat existenţa dintotdeauna prin agricultură, creşterea animalelor, prelucrarea pielăriei, exploatarea şi prelucrarea lemnului. În perioada interbelică exploatarea masivă a pădurilor din zonă a făcut necesară asigurarea transportului spre centrele de prelucrare şi desfacere a acestui material.

În acest scop, s-a construit o linie ferată îngustă din Vama Buzăului pe versantul nordic al lanţului Carpatic, prin pasul Boncuţa, la Măneciu-Prahova.

În perioada comunistă, populaţia din zonă nu a fost atât de mult afectată economic, datorită faptului că localitatea nu a fost colectivizată. În această etapă dificilă, mulţi locuitori erau nevoiţi să facă naveta în oraşul Braşov, pentru asigurarea unui loc de muncă.
După anul 1989, în urma restructurărilor din fabrici, mulţi muncitori au renunţat la navetă, urmând o perioadă de decădere economică. Dar, în scurt timp, lucrurile au revenit la normal, oamenii au început să-şi găsească noi alternative pentru asigurarea veniturilor. Astfel, ei s-au axat pe dezvoltarea agriculturii, înfiinţarea fermelor mici, prelucrarea lemnului şi, nu în ultimul rând, înfiinţarea unor pensiuni turistice şi agroturistice.

Modul de viaţă
Iată că ajungem în sat. E o zi însorită. Oamenii profită de vreme și merg pe câmp să adune fânul în căpiţe, pentru ca mai apoi să-l încarce în căruțe sau remorci și să-l aducă acasă. Alții îl balotează direct, fiind și mai ușor de transportant și de păstrat.






În drumul nostru, întâlnim case mari și frumoase, dar și case bătrânești, cu mușcate roșii la ferestre și cu grădini care parcă nu se mai termină, pentru că urcă până sub pădure. Aproape de capătul străzii, trece un podeț peste apa ce strabate satul și, dincolo de el, vedem case simple, vechi, cu ferestre mici și șuri înalte, care ne stârnesc interesul. Așa că traversăm și ne bucurăm de pajiștea întinsă și de copacii umbroși din fața porților. Ne așezăm pe o bancă și ascultăm liniștea din jurul nostru și susurul apei de munte, ce-și face loc cu iuțeală printre pietrele de râu.
Apoi, ne continuăm drumul pe lângă casele decorate cu motive tradiţionale, până când la o bifurcație, ne hotărâm să facem dreapta, din simplul motiv că pe acea străduță îngustă am auzit oameni vorbind într-o curte.
Ne oprim pentru câteva minute ca să-i salutăm, timp în care ochii-mi întrebători priveau la micile și necunoscutele punguțe atârnate pe un perete exterior al casei.
- Ce sunt punguţele alea prinse de perete? – întreb eu.


- E cheagu’ de la miel – îmi răspunde d-na Ioana Stelea, gazda noastră pentru cele câteva minute - o femeie cu mâini harnice, înaltă, zâmbitoare și bucuroasă de oaspeți.
- După ce se taie mielu’, în el se găsește cheagul ăsta. Peste el se adaugă sare și lapte și așa se încheagă apoi brânza. Dacă vreți să vedeți cum se face, noi avem o stână pe pășune, nu departe de aici și puteți veni cu mine, că și-așa trebuie să merg să duc la ciobani roșii, mâncare și ce le mai trebuie. Da’ nu merg chiar acum, numa’ pe la 3, cam așa. – ne spune d-na Ioana.

Eram mai mult decât interesați și bucuroși de invitație, plus că am fost și norocoși să nimerim din prima la oameni așa gospodari! D-na Ioana ne duce apoi într-o cameră special amenajată, răcoroasă, foarte curată și îngrijită, cu pereți albi ca laptele, cu rafturi și frigidere unde păstrează brânza, urda dulce și cașul. Apoi ne dă la fiecare să gustăm niște brânză, pe alese.
Excelentă, atât de bună, încât cumpăr pe loc niște telemea proaspătă.
Cât am stat noi acolo, au mai venit și alți oameni să cumpere, plus că cei care sunt din sat și au oile sau vacile la stâna familiei Stelea, știu că au de luat o anumită cantitate de brânză pe sezon, în funcție de „măsura laptelui”, așa că vin, din când în când, să mai ia niște brânză.
Acum e ora prânzului și la stână mergem peste trei ore.
Pentru că vrem să mai vizităm și alte locuri până atunci, ne luăm rămas bun de la d-na Ioana și ne dăm întâlnire la ora 3 după-amiaza în fața casei lor.

Revenim în şoseaua principală şi ne continuăm plimbarea prin sat. Cum mergeam noi aşa, văd o casă frumoasă, tot bătrânească, cu un brad mare în faţă. În curte, un bărbat tocmai îşi pregătea remorca pentru a merge să aducă fânul de pe câmp. Ciocănesc la poartă şi intru salutându-l. Îi spun că suntem de la revista SATUL şi că vrem să ne petrecem ziua în Vama Buzăului, ca să cunoaştem oamenii şi obiceiurile locului. Îl întreb dacă îi putem însoţi la fân. E de-acord şi, în acelaşi timp, e plăcut surprins că cineva este interesat de satul lor.
Ne face cunoştinţă cu soţia şi cu bunica dânsului – d-na Maria, o femeie extraordinar de cumsecade, o gazdă nemaipomenită şi o persoană foarte activă, ţinând cont de vârsta înaintată (aproape 88 de ani, deşi îi place să spună că are cu un an mai puţin).
În câteva minute, d-na Maria ne-a adus la fiecare câte o bucată mare de plăcintă cu vişine. Delicioasă!


Curtea familiei Vlad are o atmosferă şi-o frumuseţe aparte. Chiar la intrare, e o grădiniţă plină cu flori şi o fântână veche de la începutul anilor 1900. Pe o băncuţă, toarce în tihnă una din cele trei pisici pe care le-am văzut acolo. În spatele curţii este grajdiul cu vite şi şura înaltă plină cu fân. Aici, la familia Vlad, ca şi în alte sate româneşti, şura face trecerea dintre curte şi grădină.


De pază la „graniţa”dintre cele două, este un câine mic negru, care la început ne latră, dar apoi ne acceptă ca prieteni.
Doamna Maria deschide poarta de la grădina cea mare şi în faţa noastră se deschide Raiul. Poate exagerez, dar, credeţi-mă, ceea ce văd în acel moment îmi încântă toate simţurile: o potecă strâmtă ce-şi face loc prin iarba înaltă plină de margarete, coada şoricelului, clopoţei albaştri, garofiţe, ne conduce printre meri bătrâni, pruni şi aluni roşii (de care văd pentru prima dată), către o căsuţă misterioasă din lemn, cu pridvor şi cu trandafiri înfloriţi la intrare.


Doamna Maria merge înainte, împreună cu Alin, strănepotul dânsei în vârstă de 8 ani şi noi îi urmăm, absolut recunoscători pentru ocazia de a fi alături de ei în dumbrava minunată. Acesta este locul de suflet, cu totul special, unde d-na Maria păstrează cele mai vechi şi mai dragi amintiri: fotografii, mobilier şi obiecte care au aparţinut parinţilor şi soţului dânsei, ţesături tradiţionale, farfurii din ceramică pictată, sculpturi în lemn. Ferestrele mici, larg deschise permit aerului tare de munte să usuce florile de tei culese de d-na Maria pentru a face din ele ceai la iarnă.


Atmosfera de poveste e întregită de invitaţia gazdei noastre în grădina de legume, unde, de-o parte şi de alta a gardului, era zmeură din abundenţă. Vă daţi seama că am mers şi, exact ca pe vremea copilăriei, am savurat cu poftă din fructele minunatei grădini!
D-nei Maria i s-a părut că suntem sfioşi şi că nu îndrăznim să mâncăm pe săturate, aşa că iat-o că aduce din casă o cană mare, în care să ne culegem zmeură şi pentru acasă. De aceea, vă spun că am avut norocul de a întâlni nişte gazde extraordinare, având in vedere că atunci îi cunoşteam pentru prima oară!

După ce-am plecat din grădină, am mers direct la fân, pentru că d-nul Vlad, împreună cu soţia şi cu mama dânsului, tocmai îl strângeau ca să-l încarce în remorcă, de frică să nu se strice vremea.




Dealurile în Vama Buzăului sunt foarte frumoase vara. Împădurite pe vârfuri şi pline de fâneaţă şi de culturi de porumb sau cartofi la poale, sunt însufleţite de gospodarii din sat care, având multe animale, sunt nevoiţi să-şi implice toţi membri familiei în muncile câmpului. Sunt oameni învăţaţi cu greul. În plus, vremea este cea care îţi dictează programul acolo. Dacă-i bună, atunci iei coasa, furca şi grebla şi ieşi la făcut fân, pe pajiştile largi, coborâte parcă din pădurile dese. Dacă plouă, atunci e zi de odihnă, însă chiar şi aşa, animalele tot trebuie să mănânce.

La masă
La întoarcerea de la fân, mă uit la ceas. E aproape de ora trei, aşa că trebuie să ne luăm rămas bun, ca să ajungem la timp la familia Stelea, cu care urmează să urcăm la stână. Însă, d-na Maria, nici vorbă să ne lase să plecăm flămânzi. Aşa că, imediat pune de mămăligă şi în cca 20 de minute, iată-ne aşezaţi la masă în bucătăria mică decorată tradiţional, în care fiecare obiect poartă semnul timpului, amintindu-mi de casa bunicilor mei.
Iar acum, vreau să vă spun că suntem mai mult decât încântaţi de a ne afla în faţa unei tigăi mari cu bulz, făcut cu o brânză buuună, de ţi-era mai mare pofta. Lângă bulz, d-na Maria ne-a umplut câte-o cană cu iaurt proaspăt, care pe căldurile acelea, nu vă zic, ce bine-a picat!


Stupii din grădină
Surpriza a fost, să vedem că familia Vlad are şi câţiva stupi cu albine, asigurând astfel necesarul şi pofta copiilor lor pentru dulce. Într-o astfel de zonă bogată în flori de câmp, flori de tei şi alte arome de munte, ar fi chiar păcat să nu fie fructificată şi apicultura.


Sunt oameni gospodari, de la care ne luăm rămas bun cu drag şi cărora le mulţumim pentru căldura cu care ne-au primit.

La stână
E ora trei după-masa şi ne întâlnim din nou cu d-na Stelea. Plecăm împreună la stână, pe un drum de ţară care şerpuieşte printre dealuri. La un moment dat, lăsăm maşina pe partea dreaptă, pentru că urmează să urcăm cca 500 m prin pădure, pe o potecă care-şi croieşte drum printre brazi şi aluni, până ajungem pe un vârf de deal unde este amplasată stâna, la umbra unui fag bătrân. Peisajul este deosebit şi drumeţia până acolo e o plăcere!

Sunt foarte plăcut surprinsă de ceea ce găsesc acolo şi totul mi se pare interesant şi plin de informaţie. A fost amenajată o odaie a ciobanilor, una în care se pune la presat caşul, o terasă acoperită şi o altă încăpere unde se ţin la păstrare produsele. Cel mai mult mi-a atras atenţia cea din urmă, pentru că roţile de caş erau imense, cum n-am mai văzut până acum, iar de tavan erau prinse crenguţe dese de fag ca să ţină întuneric şi, mai ales, răcoare.




Ciobanii tocmai fierseseră un ceaun imens cu zer, aşa că acum pregăteau din el urdă dulce, punând-o la scurs într-un tifon mare, pe un uscător din lemn improvizat de ei.






Pentru că oile nu sunt la stână, fiind încă plecate pe păşune, ciobanii se pregătesc până atunci de mulsul vacilor, care erau îngrădite în staul.

Măsura laptelui
E pentru prima oară când asistăm la ceea ce se cheamă „măsura laptelui”, adică: pentru că nu toate vacile din staul sunt ale familiei Stelea, ci mai sunt şi unele aduse de oamenii din sat, trebuie măsurat laptele, ca să se ştie câtă brânză trebuie să primească pe sezon proprietarii de vaci.






După ce am asistat la mulsul vacilor pentru „măsura laptelui”, ne-am retras pe „terasa” amenajată sub fagul bătrân, unde am degustat din brânza, caşul şi urda dulce făcute de familia Stelea împreună cu ciobanii.


Pentru noi, a fost o experienţă extraordinară şi vom reveni cu siguranţă acolo, poate într-o tabără de fotografie. Cei care ați fi interesați, scrieți-ne la adresa: [email protected].
În plus, se poate vizita și Rezervaţia Naturală “Valea Zimbrilor”, despre care am scris cu altă ocazie.



Text şi foto: Ana A. Negru

Articolul a fost publicat în revista SATUL nr. 2.

Fă-ți abonament la revista noastră, alegând unul din pachetele Învârtita, Jiana sau Hora:
www.revista-satul.ro/abonamente