Tradiţiile lunii Decembrie
Descoperiți tradițiile lunii Decembrie. Acum se verifică copacii - dacă cei acoperiți au destul aer, trebuie văzut dacă apa vitelor și a păsărilor a înghețat și dacă da, trebuie schimbată, pivinița trebuie afumată și aerisită etc.
Iarnă geroasă în satul Șirnea. Foto: Ana A. Negru
Denumire populară:
♦ undrea, andrea (luna lui Sf. Andrei), Neios (luna ninsorii), luna lui Cojoc
Tradiţii:
„Indrea, undrea sau andrea, de la numele Sfântului Andrei. Această lună fiind geroasă, încât te nţeapă de parcă ţi bagă ace, undrele“.
Sfaturi generale:
"Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apă pe sămănături, dacă nu trebuie să taie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer.
Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerită din când în când.
Sălata şi alte legumi, dacă e neauă puţină, se acoper cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se cruţă nutreţul."
Prevestiri de timp:
“Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi zece săptămâni.
♦ Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă.
♦ Când câinii latră la lună urmează ger mare.
♦ Gerul şi neaua din decembrie vestesc grâu mult.
♦ Indrea geros aduce an mănos.
♦ Crăciun negru, Paşti albe.
♦ De va fi Crăciun ploios, vor fi Paştile friguroase.
♦ Moş Crăciun zăpădos prevesteşte an mănos.
♦ Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin.
♦ De se arată multe gâşte sălbatice şi iepurii se apropie de sat, va fi iarna grea.
♦ Spălarea cu prima neauă se crede că face fetele frumoase şi drăgăstoase.
♦ Dacă va ninge în Indrea, va ploua mult în Cireşar, de nu poţi săpa cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Indrea şi vreme bună, atunci în Cireşar va fi secetă mare, de nu poţi săpa cucuruzul de tare ce e locul.”
Autor: prof. dr. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009