Tradiţiile lunii Ianuarie
Aflați care sunt treburile specifice lunii ianuarie. Cărați gunoi, dați sare la vite, curățați pomii de coaja bătrână, de crengi uscate, adunați neaua în jurul pomilor, aruncați legumele putrede din pivniță.
Ducând apă la animale - în satul Șirnea. Foto: Ana A. Negru
Denumirile populare ale lunii ianuarie:
♦ genarie, ghenarie, ghenare, călindariu, cărindariu, cărindar (începutul colindelor), gerariu
Sfaturi generale:
"Începeţi să deregeţi gardurile, cercetaţi des prin pivniţă poamele, zarzavaturile; aerisaţi pe la amiazi grajdurile, daţi sare la vite. Cară gunoi, că locurile altfel sărăcesc şi nu-ţi răsplătesc munca.
Drege uneltele de economie, căci acum având timp, poţi să stai lângă măiestru, ca să-ţi facă un lucru de treabă. Vitelor dă nutreţul învrâstat, că-l mănâncă şi mistuie mai bine. Numără săptămânile până la Sân George şi vezi cum stai. Curăţeşte pomii de muşchi, coajă bătrână, crengi uscate şi, pe timp umed, de iască. Unge ranele cu o amestecătură de balegă, pământ cleios şi păr de bou tăiat mărunt. Adună neaua cu lopata grămezi în jurul pomilor. Astfel umpli pământul de umezeală şi faci pomii să întârzie cu înflorirea, pentru a-i scăpa de brumă. Din pivniţă depărtează legumele putrede."
Prevestire de timp:
♦ Dacă luna lui ianuarie este cu moină, apoi primăvara va fi friguroasă, iar vara călduroasă.
♦ Dacă ianuarie e moale, atunci greul vine în februarie.
♦ Ianuarie cu moină, primăvară friguroasă, vară călduroasă.
♦ Ianuarie cald nu e semn de an mănos.
♦ Ianuarie uscat şi geros aduce Faur cu nea.
♦ Când se trag norii spre miazăzi, urmează frig; când spre miazănoapte – căldură.
♦ Dacă-n ianuarie e frig, va fi cald în iulie.
♦ Dacă picură de la streşini, adică este vreme moale şi se topeşte zăpada în săptămâna dintâi, după Anul Nou, atunci vara poamele vor fi viermănoase. Dacă sunt sloiuri mari la straşini, vor fi mulţi şi mari cucuruzii peste an.
♦ Dacă în ianuarie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă.
♦ Dacă primele douăsprezece zile din an sunt seci, cu ger, celelalte douăsprezece zile cu omăt, atunci vara vor fi tot câte douăsprezece zile de secetă şi douăsprezece zile ploioase.
Sursa: Antoaneta Olteanu, “Calendarele poporului român”, Editura Paideia, Bucureşti, 2001, 2009