Puterea de a nu ne vinde

"Să nu ne mirăm de ce există o aşa mare degradare în societatea de azi. Tineretul îşi are rădăcina în familie. Dacă familia a fost sănătoasă, a fost familie creştină, a fost o mamă bună, a fost o biserică sănătoasă, a avut preoţi, a avut duhovnici, atunci şi societatea, şi lumea tineretului a mers pe un drum sănătos. Dar după ce lumea s-a supramodernizat, tineretul nostru a fost dezbrăcat, nu numai de costumaţia lui originară, ci şi de fondul lui sufletesc. Că a schimbat iţarii în blugi, a schimbat viaţa lui într-una uşuratică; pentru că a intrat televizorul în casă, radioul şi toate lucrurile acestea, cum spunea ţăranul nostru când a văzut radioul pentru prima dată în casă: “Măi, asta-i diavolul în casa noastră”. Lumea s-a modernizat din ce în ce mai mult, a intrat într-o tehnică oarbă. Acum omul nu mai poate merge cinci metri. Aşteaptă tramvaiul 15 – 20 de minute, că nu poate merge pe jos, e obosit. Tehnica ne-a lenevit, ne-a dus într-o stare de amorţire şi trupească, şi sufletească. E distanţă mare între mama noastră de altădată, care avea de dus câte două oale la sapă, avea şi un copil după ea, altul la sânul ei. Dacă intri într-un muzeu să vezi cusătura la un epitaf de o frumuseţe artistică ce îţi fură ochii, înţelegi că femeia a fost acolo într-o oboseală şi trudă cu nopţi nedormite. Astăzi, femeia noastră modernă e grăbită, stă ore întregi la televizor sau la discuţii goale şi pierde timpul. Pierderea timpului este şi moartea sufletului. Tehnica a venit pentru acest fapt: să-i fure omului timpul, să nu se mai ocupe cu cele duhovniceşti, pentru că a venit concepţia aceasta materialistă peste noi, că omul nu mai are suflet. Are numai trup, bunuri de consum care trebuie să-i fie la dispoziţie în orice magazin. Merge 7 sau 12 ore la serviciu, vine acasă, se îngrijeşte de o hrană mai puţin sănătoasă, pentru că acum vine şi schimbarea genetică a alimentaţiei. Omul nu mai are un suport sănătos, un sirop sănătos, un ghiveci, o hrană şi o băutură sănătoasă. Ia o sticlă de suc, o desface, o dă copilului care nu mai are laptele natural, nici dezvoltarea naturală. De când e născut, copilul trăieşte într-un fals. Îndată îi pune suzeta în gura şi trage din ea toată ziua, dar nu iese nimic. Omul trebuie să trăiască precum pasărea, unde este libertate deplină. Aşa cum pasărea din înălţimi vede nimicnicia pământului, la fel şi omul în libertate poate să-şi vadă păcătoşenia. Noi am luat tehnica aceasta prea devreme, prea abrupt ca să putem rezista împotriva ei. Omul nostru se vede în faţa televizorului, a calculatorului, unde pierde ore şi zile întregi şi e furat de tot felul de imagini, încât nu se mai gândeşte la icoana lui de altădată, nici la frumuseţea cerului, a pădurilor, nu se mai opreşte la bogăţiile ţării noastre. Copilul nostru nu mai este învăţat cu o spovedanie, să meargă la o biserică, să cânte o cântare bisericească, nu mai este învăţat să se adreseze lui Dumnezeu şi acesta este cel mai mare rău care bântuie ţara noastră şi viaţa noastră materială şi spirituală. Învăţământul nostru este din ce în ce mai nepregătit. Avem exemplul cu tinerii noştri bacalaureaţi. Nu ne mai trebuie alt indiciu că şcoala trebuie să se trezească. Oamenii care au pe umerii lor răspunderea unui învăţământ, a generaţiilor care vor urma, au de dus sarcinile acestei ţări. Dacă mergem aşa, nu vom mai avea învăţători buni, medici buni pe care să-i doară de sufletul acestei naţiuni. Care sunt oleacă mai luminaţi, abia aşteaptă să termine o şcoală şi să plece în străinătate. Tinerii noştri pleacă în lume. De ce? Pentru că în şcoală nu s-a fixat noţiunea de dragoste de neam şi de ţară. Manualele de istorie sunt cele ale lui Roller şi funcţionează până astăzi. Toată lumea aşteaptă ceva nou, dar noul acesta nu vine decât începând cu noi înşine, lăsând la o parte conducerea care este într-un stat. Ce facem noi ca indivizi? Pentru că nu va veni să-mi facă mie gospodărie partidul sau guvernul. Dacă noi încercăm să ne redresăm viaţa, atunci toată ţara va înflori. O ţară nu înfloreşte din parlament, nici din guvern, înfloreşte din străduinţa şi din conştiinţa fiecărui individ în parte. Pe vremea monarhiei, se spunea că regele domneşte, iar guvernul conduce. Acum, nu mai avem nici guvern, nici rege. Stăm în amorţirea aceasta, cum aşteaptă puiul de vrabie ca mama să-i aducă o furnică în guşa ei. Aşa aşteptăm noi, oamenii moderni, pentru că societatea noastră nu este obişnuită cu o muncă sănătoasă. Noi mergem să arăm pustietăţile Americii, să menţinem sănătatea Germaniei cu medici români. Iată un exemplu de neglijenţă: Dacă mă duc să cumpăr ceva din oraş şi sunt două magazine, unul grecesc şi unul românesc, românul se duce la grec, nu se duce la fratele lui să-i dea posibilitatea de a câştiga un ban, ca la rândul lui să vină tot în ajutorul ţăranului şi al românului nostru. Vin pălării din export, din nu-ştiu-ce ţară, intră în magazinele noastre: “A, asta-i pălărie americană, asta e grecească, asta e românească” şi se opreşte la cea de la străini, nu o ia pe cea de la români. Şi e mult mai slabă marfa chinezului, decât marfa noastră. Îmi povestea un cultivator de fructe din ţinutul Sucevei, unde are hectare de meri. A mers şi el în piaţă cu roadele lui, socotind că poate face ceva. Dar au venit din Polonia vreo şapte-opt tiruri cu fructe şi l-a paralizat pe bietul român. Şi iată cum se produce dezechilibrul acesta de la cel material, la cel spiritual, pentru că nu este un creier care să dirijeze toate lucrurile acestea. Se merge pe o concurenţă financiară peste tot. Se duce în prăpastie toată munca bietului român, care ajunge cerşetor prin Occident şi ţi-e jenă să spui în afară că eşti român, pentru că toţi te privesc cu compătimire. Ne întrebăm de ce avem atâtea greutăţi în viaţa noastră? Pentru că a rămas numai numele de român. Românul nostru s-a pierdut. Pentru că fetele noastre s-au căsătorit cu negri, cu chinezi, cu germani, cu ruşi, cu toate naţiile care şi-au deschis portmoneul. De unde să iubească pruncii lor ţara, dacă ei nu au nicio ţară, nicio familie, când şi la noi se vrea ca pe buletine să nu se mai treacă prenumele părinţilor? Aşa încât să nu mai ştii cine eşti. Nu mai vorbim de globalizarea asta care a venit peste noi fără vreme, ca să ne contopim cu totul. Am ajuns acum la concluzia că nu mai e nevoie de hotare, de nişte zone naţionale ca să ne putem ajuta spiritual: dacă e un basarabean, important e să fie un creştin bun; dacă-i moldovean, să fie un creştin bun; dacă-i ungur, să fie un creştin bun şi în felul acesta facem globalizarea spirituală, că cea materială, fizică nu se mai poate face. De aceea, noi, românii, cum terminăm un bacalaureat, fugim – acum şi bacalaureatul acesta îi vai de el, când altădată auzeai de atâtea sclipiri intelectuale. Asta dovedeşte şi lipsa de pregătire, chiar din familie. Îmi amintesc că la şcoală aveam table din acelea pe care scriam cu piatră şi un manual aveam pentru patru clase. Acolo era şi istoria, acolo era şi religia, botanica şi tot ce vrei într-un singur manual. Şi manualul se moştenea din generaţie în generaţie. Aşa se învăţa. Aşa a învăţat şi Iorga, aşa a învăţat Stăniloaie şi toţi cărturarii şi savanţii României, încât i-am întrecut pe occidentalii noştri cam în toate. Acum un tânăr de-ai noştri care termină bacalaureatul, nu are decât un gând: să plece în străinătate. El nu se gândeşte că pământul acesta e aşa de bogat şi de fertil, încât dacă s-ar apuca să facă oleacă de agricultură, s-ar descurca. Nu, el pleacă în alte părţi, să fie argat la străini. Cum spunea un tânăr: “Mă duc să spăl farfuriile în Occident.” Bine, dacă nu vrei să ai farfuria ta aici acasă, du-te în Occident. Admiram un inginer agronom care avea vreo 50 de hectare. O Moldovă întreagă era ţinută numai din recolta lui, din munca lui proprie. Numai cu soţia şi doi copii. Se urca de dimineaţă pe tractor, lucra până la orele 12 – 14, apoi era boier: se ducea făcea baie, se uita la un film. Occidentalii spun că trăiesc bine. Sigur că trăiesc bine de pe urma muncii noastre. Vine câte-un român cu câte o maşină din afară şi ţăranii admiră marca maşinii, dar nu se uită la obrajii lui, la ochii duşi în fundul capului. El şi-a dat toată viaţa şi toată energia lui pentru tehnica aceasta occidentală. Românul nostru nu mai poate ieşi din noroi, e mereu slugă la alţii, pentru că nu are în sat niciun învăţător la care să vadă un model de grădină, de livadă, cum se plantează un pom; cel care chiar vrea să facă ceva te copiază. În plus, la noi în ţară sunt sectanţii care merg cu o viteză nemaipomenită. Bucovina e aproape în mâna lor. Îmi povestea un preot din Iaşi, a cărui fată n-avea serviciu de vreo 2 – 3 ani. A fost nevoită să meargă la o gospodărie de stat şi să ceară un serviciu acolo. Şi i s-a oferit de lucru, dar la ieşire, i se spune să vină la casa de adunare. Şi fata a venit şi i-a zis părintelui, care a sfătuit-o: “Măi, mai bine stai acasă, o să facem cum putem, dar nu te vinde.” De aceea, la noi prefectul e sectant, secretarul e bulgar şi aşa ne dirijează străinii care n-au nicio legătură cu neamul nostru. Aşa făcea şi sistemul comunist. La conducere erau numai străini. Străinul n-are nicio tangenţă cu bunătatea, cu dragostea, cu valorile creştin-ortodoxe. Vă doresc să puteţi duce mai departe cuvântul acesta românesc să se poată folosi şi cei ce ascultă şi să ne găsim cu toţii dincolo." (Părintele Justin) Sursa: "Ne vorbeste Parintele Justin" - vol II. Petru Vodă, februarie 2013, Fundaţia Justin Pârvu