Odă țăranului
O poezie despre viața, ritmul și universul țăranului, scrisă de prof. Aurelia Panait. Fotografii: Vlad Dumitrescu
Familie de gospodari. Foto de Vlad Dumitrescu
A dat colţul ierbii. Țăranul tresare.
Îşi scoate din staul mieluţi şi mioare.
Pământul aşteaptă să fie brăzdat,
Să prindă sămânţa, cu sudoare udat.
Livada şi via aşteaptă şi ele
Să fie tăiate şi plâng în tăcere.
Dar rana le trece, nimic nu mai doare,
Plesnesc muguraşii, apoi dau în floare.
E vară. Ţăranul cositul porneşte.
El brazda scăldată cu rouă o culcă.
În urmă o-ntoarce ţăranca din furcă
Şi fânul îl strânge, căpiţa tot creşte.
În toamnă adună ce a semănat.
Porumbul şi grâul îl pune-n hambare.
Când vrea Dumnezeu, ţăranu-i bogat
Atât cât să aibă ceva de mâncare.
Doar iarna ramâne în casă, doinaş.
Credinţa îi este întreaga-avuţie.
Tăranul rămâne icoana cea vie,
Al grâului domn, al ierbii cosaş.
Versuri de prof. Aurelia Panait
Foto: Vlad Dumitrescu
Îşi scoate din staul mieluţi şi mioare.
Pământul aşteaptă să fie brăzdat,
Să prindă sămânţa, cu sudoare udat.
Livada şi via aşteaptă şi ele
Să fie tăiate şi plâng în tăcere.
Dar rana le trece, nimic nu mai doare,
Plesnesc muguraşii, apoi dau în floare.
E vară. Ţăranul cositul porneşte.
El brazda scăldată cu rouă o culcă.
În urmă o-ntoarce ţăranca din furcă
Şi fânul îl strânge, căpiţa tot creşte.
În toamnă adună ce a semănat.
Porumbul şi grâul îl pune-n hambare.
Când vrea Dumnezeu, ţăranu-i bogat
Atât cât să aibă ceva de mâncare.
Doar iarna ramâne în casă, doinaş.
Credinţa îi este întreaga-avuţie.
Tăranul rămâne icoana cea vie,
Al grâului domn, al ierbii cosaş.
Versuri de prof. Aurelia Panait
Foto: Vlad Dumitrescu