Cosașul
O poezie despre viața cosașului, scrisă de prof. Aurelia Panait.
Fotografii: Vlad Dumitrescu
La coasă. Foto de Vlad Dumitrescu
E timpul să înceapă iar cositul!
Iarba își pleacă fruntea obosită.
Cosașu-ncepe-a bărbieri pământul
Și lasă-n urmă brazda șerpuită.
De dimineață, iarba-i adormită.
Nu simte că o doare, e ușor,
Dar la amiază șuieră și strigă,
Sub coasă toate firele o dor!
El ține coasa, ca pe-o fată dragă,
O strânge-n brațe, parcă-ar dănțui.
Iar muzica e foșnetul de iarbă
Și ritmul ce-l pulsează greierii.
Îl prinde adesea noaptea la cosit.
Doar licuricii îl opresc din muncă!
Aprind lumini, cosașul e vrăjit
Și pleacă, să nu strice a lor nuntă
.
Se odihnește-n zi de sărbătoare,
Se teme-atunci de lucrurile rele,
Dar gândul lui cosește printre stele
Brazde de aur, brazde lucitoare.
Cosașu-i harnic și e răbdător.
E neschimbat de vremi și visător.
Iar trupul lui, bronzat de vânt și soare,
Miroase-a fân cosit și a candoare.
Versuri de prof. Aurelia Panait
Foto: Vlad Dumitrescu
Iarba își pleacă fruntea obosită.
Cosașu-ncepe-a bărbieri pământul
Și lasă-n urmă brazda șerpuită.
De dimineață, iarba-i adormită.
Nu simte că o doare, e ușor,
Dar la amiază șuieră și strigă,
Sub coasă toate firele o dor!
El ține coasa, ca pe-o fată dragă,
O strânge-n brațe, parcă-ar dănțui.
Iar muzica e foșnetul de iarbă
Și ritmul ce-l pulsează greierii.
Îl prinde adesea noaptea la cosit.
Doar licuricii îl opresc din muncă!
Aprind lumini, cosașul e vrăjit
Și pleacă, să nu strice a lor nuntă
.
Se odihnește-n zi de sărbătoare,
Se teme-atunci de lucrurile rele,
Dar gândul lui cosește printre stele
Brazde de aur, brazde lucitoare.
Cosașu-i harnic și e răbdător.
E neschimbat de vremi și visător.
Iar trupul lui, bronzat de vânt și soare,
Miroase-a fân cosit și a candoare.
Versuri de prof. Aurelia Panait
Foto: Vlad Dumitrescu