Bucătărie tradiţională

Paprikaş de pui cu găluşte


Rețetă culeasă din satul Bod
Paprikaş de pui cu găluşte
Paprikaş de pui cu găluşte
Ingrediente:
- 1 pui întreg sau doar pulpele și pieptul
- 1 morcov
- 3 cepe
- 1 pătrunjel
- usturoi

Mod de preparare:
1. Se pune la fiert puiul și se spumează până nu mai iese spuma
2. Zarzavaturile se taie mărunt și se pun la fiert cu puiul.
3. Se adaugă un strop de sare.
4. După ce s-a fiert se drege cu 2 linguri de făină, puțină apă, 3 – 4 linguri de smântână și 1 lingură de paprika dulce.
5. Se amestecă bine și se pune peste pui să dea în câteva clocote, până se îngroașă puțin.
6. La urmă, se pun 3 – 4 căței de usturoi, tocați mărunt.
7. Se dă deoparte de pe foc și, între timp, se pregătesc găluștele.

Găluștele:
- 2 cartofi
- 3 – 4 liguri de făină
- 1 strop de sare
- 1 ou

1. Se fierb cartofii în coajă, se zdrobesc și se amestecă bine cu celelalte ingrediente.
2. Între timp, se pune apa la fiert cu puțină sare și când dă în clocot se pun găluștele cu lingura, una câte una.
3. Se lasă să fiarbă cca 10 minute.
4. Se strecoară și se adaugă în paprikaș, peste pui.

Poftă bună!

Rețetă culeasă de: Ana A. Negru


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal) este pasionată de satul tradiţional şi de fotografia etnografică. Din dorința de a împărtăși cu cât mai multă lume din frumusețea, bunătatea, chibzuința, credința, creativitatea, valorile și viziunea plină de sens pe care le întâlnea în călătoriile ei prin sate sau pentru a trage anumite semnale de alarmă, în iunie 2009, ea dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL.
Începând din februarie 2013, Ana este foarte pasionată și de brutăria artizanală cu maia, iar în februarie 2018, ea a demarat cu mult drag un proiect cultural pe care l-a denumit "Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc". În cadrul acestuia, Ana se lasă inspirată de frumusețea naturală a satelor noastre și evidențiază particularități tradiționale prin intermediul crestăturilor, ștanțelor, ingredientelor, culorilor.
Pentru cei interesați, Ana organizează, din timp în timp, ateliere despre prepararea pâinii artizanale cu maia.
Contact: <i>[email protected]</i>
Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 3 articole
Familia Páll - meșteri olari din Corund
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă