Ion, fiul lui Ilie
Ilie după ce a terminat armata, a venit acasă doar cu gândul la Maria lui.
Îşi făcuse planul de demult, că doar avusese timp destul, armata fiind mai lungă decât şi-ar fi dorit...
Ion, fiul lui Ilie. Foto: Ionel Onofraș
Ajung în mai, tata mi-a dat loc de casă, până în toamnă o aburc, după postul Sfintei Marii, o cer de nevastă şi în octombrie facem nunta.
Aşa a fost, s-a cutremurat tot Paltinul de horile lor, caii frumos împodobiţi, cu picioare groase şi mersul apăsat făceau să se cutremure fântânile prin sat pe unde treceau...Era iureş şi veselie, că a venit Ilie acasă din cătănie.
Maria era mândră că s-a ţinut cu fetele până a venit Ilie; şi a cusut, şi a împletit, iar ţoalele de pe jos le-a făcut cu bunica ei, că avea război, de acela cu pedale, că se jucau când erau copii de le săreau chingăturile care mânau suveica...tare le mai certa buna, mai mult râzând, decât a ocară.
La una din bătute (dans popular moldovenesc), Ion i-a zis Mariei la ureche, printre zulufii ei blonzi:
- Mărie, tu să-mi faci doi ficiori să mă ajute la coasă!
Maria s-a uitat o clipă la el şi i-a zis:
- Bădiţă, păi tu să-i faci, că de ei mă grijesc eu!
Tare i-a mai plăcut răspunsul ei lui Ilie şi din noaptea aceea numai la asta s-a gândit...Pe unul îl fac fierar, aşa cum m-a învăţat pe mine tata; mult m-a ajutat în catanie meseria asta! Aveam cai la artilerie şi la infanterie şi peste tot, iar eu ştiam să fac mândreţe de potcoave! Îl cautau pe tata de prin toate satele!
Aşa se gândea el, în timp ce ţinea strâns mijlocul Mariei, parcă nemaivoind să îl scape în veci!
Maria, ascultătoare, i-a făcut doi feciori, înalţi ca brazii şi puternici; la coasă de mici şi-au clădit trupul, ca pe o catedrală, iar ochii lor strălucitori le încălzeau inima.
Acum, sunt la şcoala, dar pe Ionel l-a făcut şi fierar, aşa cum şi-a dorit...
Cuminte şi ascultător, Ionel, la numai 17 ani ai săi, îmblânzeşte fierul în vatra încinsă apoi îl modelează cu mare pricepere, scoţând din mâinile lui minuni de potcoave, şi ţapine!
Ilie mă ia de mână şi îmi spune:
- Îl vezi, parcă mi-s eu la vârsta lui...şi ochii parcă i se împăienjeniseră...
- E de la fumul de la forjă, imi spune el ştergându-se cu dosul mâinii...
- Dar tu, de ce şchiopătezi, domn’ Ionel?, mă întreabă ţintindu-mă cu privirea.
- Am avut un accident, îi spun.
Clătină din cap şi îmi spune:
- Doare, aşa-i?
- Mai doare dacă merg mult, dar şi pe matale te-am văzut şchiopătând, ce te doare, nea’ Ilie? îl întreb eu cu stângăcie.
- Ei, pe mine nu mă mai doare de mulţi ani, al meu e de lemn, mi l-am ologit la pădure, dar nu-i bai, hai să îţi arăt calul! şi porni mai tânăr şi mai mândru ca niciodată înspre grajd...
Text şi foto: Ionel Onofraş
Aşa a fost, s-a cutremurat tot Paltinul de horile lor, caii frumos împodobiţi, cu picioare groase şi mersul apăsat făceau să se cutremure fântânile prin sat pe unde treceau...Era iureş şi veselie, că a venit Ilie acasă din cătănie.
Maria era mândră că s-a ţinut cu fetele până a venit Ilie; şi a cusut, şi a împletit, iar ţoalele de pe jos le-a făcut cu bunica ei, că avea război, de acela cu pedale, că se jucau când erau copii de le săreau chingăturile care mânau suveica...tare le mai certa buna, mai mult râzând, decât a ocară.
La una din bătute (dans popular moldovenesc), Ion i-a zis Mariei la ureche, printre zulufii ei blonzi:
- Mărie, tu să-mi faci doi ficiori să mă ajute la coasă!
Maria s-a uitat o clipă la el şi i-a zis:
- Bădiţă, păi tu să-i faci, că de ei mă grijesc eu!
Tare i-a mai plăcut răspunsul ei lui Ilie şi din noaptea aceea numai la asta s-a gândit...Pe unul îl fac fierar, aşa cum m-a învăţat pe mine tata; mult m-a ajutat în catanie meseria asta! Aveam cai la artilerie şi la infanterie şi peste tot, iar eu ştiam să fac mândreţe de potcoave! Îl cautau pe tata de prin toate satele!
Aşa se gândea el, în timp ce ţinea strâns mijlocul Mariei, parcă nemaivoind să îl scape în veci!
Maria, ascultătoare, i-a făcut doi feciori, înalţi ca brazii şi puternici; la coasă de mici şi-au clădit trupul, ca pe o catedrală, iar ochii lor strălucitori le încălzeau inima.
Acum, sunt la şcoala, dar pe Ionel l-a făcut şi fierar, aşa cum şi-a dorit...
Cuminte şi ascultător, Ionel, la numai 17 ani ai săi, îmblânzeşte fierul în vatra încinsă apoi îl modelează cu mare pricepere, scoţând din mâinile lui minuni de potcoave, şi ţapine!
Ilie mă ia de mână şi îmi spune:
- Îl vezi, parcă mi-s eu la vârsta lui...şi ochii parcă i se împăienjeniseră...
- E de la fumul de la forjă, imi spune el ştergându-se cu dosul mâinii...
- Dar tu, de ce şchiopătezi, domn’ Ionel?, mă întreabă ţintindu-mă cu privirea.
- Am avut un accident, îi spun.
Clătină din cap şi îmi spune:
- Doare, aşa-i?
- Mai doare dacă merg mult, dar şi pe matale te-am văzut şchiopătând, ce te doare, nea’ Ilie? îl întreb eu cu stângăcie.
- Ei, pe mine nu mă mai doare de mulţi ani, al meu e de lemn, mi l-am ologit la pădure, dar nu-i bai, hai să îţi arăt calul! şi porni mai tânăr şi mai mândru ca niciodată înspre grajd...
Text şi foto: Ionel Onofraş
