Îngeraşii care însufleţesc Mânăstirea Mărcuş

Drumul îngust, dar asfaltat, şerpuieşte printre dealurile şi câmpurile din zonă, până la intrarea în sat.
Ajung la poalele dealului unde e situată mânăstirea, însă unicul drum pe care pot urca e blocat. Se lucrează. O întreagă echipă şi câteva maşini speciale pietruiesc anumite porţiuni din drum pentru a-l îmbunătăţi. În faţa mea, e oprită şi o dubiţă albă, iar lângă, o maică urmăreşte atent şi oarecum nerăbdătoare toată procedura. Este chiar Maica Stareţă Serafima, care îmi spune cu bucurie:
“- De 20 de ani aşteptăm momentul ăsta!”
Mă sfătuieşte să aştept până termină echipa de tasat, timp în care ea merge repede până în sat, unde de curând a născut o tânără, căreia vrea să-i acorde tot sprijinul de care e nevoie.
După câteva minute, un muncitor îmi face semn că pot să urc. Pornesc maşina, accelerez puţin şi când ajung în zona cu pricina, observ că ei de fapt nu terminaseră încă, aşa că sunt nevoiţi să-mi împingă maşina.
Deşi mânăstirea se vede încă de la ieşirea din Braşov, ajunsă atât de aproape de ea, nu zăresc nimic, pentru că drumul continuă printr-o pădure deasă, apoi panta creşte şi trebuie virat brusc la dreapta, până se ajunge la intrarea în curtea mânăstirii.
Aici, atmosfera e cu totul alta şi ceea ce simt e linişte, pace şi respect faţă de tot ce văd.
La clădirea principală se lucrează la acoperiş, care e înlocuit.


Peste scurt timp, se întoarce Maica Serafima din sat şi mă invită înăuntru să-mi prezinte fetiţele. Urcăm întâi nişte trepte, unde pe fiecare scară e aliniată câte-o pereche de papuci. Copiii abia ce s-au dus la culcare, aşa că încă n-au adormit. Maica intră în camerele lor (care sunt frumoase, curate şi foarte colorate) şi toţi sunt mai mult decât fericiţi când o văd, încercând fiecare să-i atragă atenţia şi admiraţia:
-Mami, pot să-ţi spun o poezie? (şi fără să mai aştepte răspunsul, încep pe rând să recite poeziile pe care urmează să le spună şi la serbarea de final de clasă). Maica îi ascultă cu răbdare şi ochii ei mângâietori sunt plini de blândeţe şi bucurie.
-Două dintre fetiţe au luat premiul I cu coroniţă! Sunt foarte inteligente şi mă bucur mult pentru ele!
Pe când Maica Serafima era absorbită în ascultarea unei poezii, am întrebat una dintre fetiţe de ce îi place ei cel mai mult aici:
- Pentru că aici de mici am crescut! Şi pentru că asta e casa noastră şi îmi place.
Apoi am întrebat-o care e programul lor zilnic aici:
- Ne trezim, mai întâi ne facem patul, ne spălăm, după aceea ne îmbrăcăm, mergem să mâncăm, venim să ne spălăm pe dinţi, ne îmbrăcăm de şcoală şi mergem la şcoală. După aceea venim pe la prânz, mâncăm, nu! Mai întâi ne schimbăm şi dup-aceea mâncăm, apoi mergem la culcare, apoi ne facem temele şi dup-aceea …mergem la joacă!
Aceeaşi fetiţă, m-a întrebat dacă poate să-mi citească ceva din “Cartea stuparului”.
- Pentru că noi avem albine, să ştii!
Şi apoi a început să-mi citească, până ce o altă fetiţă m-a întrebat dacă vreau să-mi spună poezia despre “Fata dezordonată”, pe care o va recita şi la serbare. De acord! Şi am ascultat şi poezia.

Atmosfera e extrem de plăcută şi cu toţii sunt bucuroşi pentru că cei din jur, şi în special “mami” a lor, le acordă atenţia de care au nevoie, îi apreciază şi iubeşte atât de mult.


Sentimentele lor sunt reciproce, sunt conştiente de eforturile care se fac pentru ele şi se străduiesc să nu supere pe nimeni, să fie ascultătoare, atente şi să aducă bucurie maicilor. Nu mă aşteptam să văd atâta înţelepciune şi responsabilitate, la nişte copii de 8 - 9 ani!
Copiii sunt îndrumaţi apoi la culcare, iar eu cobor cu Maica Stareţă pentru a afla mai multe detalii.

În prezent, aici la Mânăstirea Mărcuş sunt nouă fetiţe cu vârste cuprinse între 8 şi 9 ani şi un băieţel de 4 ani. Copiii sunt aici de când erau bebeluşi şi au fost preluaţi la câteva luni după ce au fost abandonaţi în maternitate.
Maica Serafima îşi aduce aminte de ziua când s-a dus după fetiţe la centrul unde fuseseră trimise de la maternitate:
“Mergeam prin salon cu lista în mână, pentru că ştiam doar numele lor şi cât timp are fiecare. Nu le văzusem până atunci şi şocul a fost foarte mare! Arătau rău, ca nişte copii neîngrijiţi; erau slăbuţe, cu picioarele strâmbe, erau murdare, că nu le ştergea sau spăla nimeni; iar una dintre ele se ţinea de pătuţ şi plângea, fără ca nimeni să meargă la ea s-o aline şi să vadă ce are. Emoţiile mele au fost atât de mari în ziua aia, că parcă pluteam şi îmi era greu să m-adun. Noi ne duseserăm după fetiţe cu hăinuţe noi-nouţe, cu scutece, cu tot ce trebuie. Şi bineînţeles că după ce le-am schimbat de hainele alea murdare, arătau cu totul altfel. Arătau mai bine.
După ce le-am adus acasă şi le-am îmbăiat, am văzut că aproape fiecare dintre ele aveau câte-o problemă de sănătate. Una dintre fetiţe avea puroi la urechi, alta avea o rană pe gât, pe care ne-am dat seama că o făcuse din cauza modului în care erau hrănite la centru. Din lipsă de personal, acolo le punea sticla aşa pe-o parte, fără să fie ajutaţi de cineva şi vă daţi seama cât lapte curgea pe lângă. Acolo erau supravegheaţi doar de la geam, aşa că nimeni n-a observat că fetiţa asta avea rană pe gât.
Dar, ne-a ajutat Dumnezeu şi am reuşit să-i recuperăm destul de repede. După ce-au mai crescut şi au început să meargă, îmi aduc aminte cum mă apucau fiecare de câte-un deget şi când mă întorceam eu, se întorceau şi ei o dată cu mine. Parcă eram cloşca cu pui!”(Maica Serafima zâmbeşte)

Amintirile Maicii sunt multe. Şi ca să creeze fiecărui copil în parte o identitate, le-a făcut câte-un album cu fotografii, de când erau bebeluşi, până în prezent, imaginile fiind însoţite de explicaţii detaliate precum: “Am mers prima dată la vârsta de 11 luni” sau “Atunci mi-a ieşit primul dinte” etc.
Viitorul acestor copii este deocamdată sigur. Aici au parte de adăpost, iubire, îndrumare, educare şi şansa de a ajunge ceea ce-şi doresc în viaţă. În viitor, fetiţele vor fi libere să aleagă dacă rămân la mânăstire sau nu.
Acesta este proiectul social de suflet iniţiat de Maica Stareţă Serafima. Din acest motiv a înfiinţat Asociaţia de Binefacere "Sfântă Iustina" în cadrul Sfintei Mănăstiri Mărcuş.

Scopul este adăpostirea fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate; asigurarea unor condiţii optime de creştere şi educaţie;
integrarea treptată a acestor copii în viaţa socială; şcolarizarea lor pe diferite forme de învăţământ; susţinerea lor până la maturitate, când vor putea fi pe cont propriu.
Casa familială a început a fi construită în anul 2001, de către Maica Stareţă, care este şi preşedinta Asociaţiei. Aceasta este prima casă familială din România înălţată pe lângă o mânăstire de maici ortodoxe, care îşi propune să adăpostească copii nou-născuţi, în timp ce toate celelalte instituţii private de protecţie a copilului aflat în dificultate adăpostesc copii de vârste mai mari.
“În acest fel, se preiau micuţele orfane de la frageda vârsta a sfântului botez creştinesc şi se asigură în continuare condiţii optime de creştere şi educaţie, după toate principiile psiho-pedagogice, dar şi duhovniceşti, într-un climat moral sănătos, care să le ferească de urmările nefaste ale abandonului familial şi ale influenţelor tuturor factorilor nocivi ai societăţii noastre moderne”. ( Maica Stareţă Serafima)

Costurile lunare pentru îngrijirea celor 10 copii şi pentru asigurarea condiţiilor optime pentru creşterea şi educarea lor sunt mari şi ajutorul acordat Asociaţiei provine preponderent din donaţii.

Cei care doresc să susţină continuarea acestui proiect umanitar pot dona direct către:
ASOCIATIA DE BINEFACERE “SFANTA IUSTINA”
Comuna Dobarlau, sat Marcus, nr. 161, jud. Covasna
Telefon: 0267-375651; 0740-095480
[email protected]; www.manastirea-marcus.com
Cod fiscal: 14152220
Cont BCR – Sf. Gheorghe: RO53 RNCB 0124 0096 8218 0001

Text şi foto: Ana A. Negru