Fotografia câştigătoare la concursul cu tema PORTRET

Andelina Grad Pentru mine, călător avid să descopere locuri de întâlnire cu o altă lume, cea a ţăranilor, peregrinările pe drumurile Botizei au fost presărate cu semne şi binecuvântate cu descoperiri. Printre case mari, de fală, ridicate de cei care-au trudit printre străini, se-ascund căsuţe vechi şi oameni neatinşi de răul vremurilor. Aşa mi-a fost dat să cunosc o bătrână, un om rar şi atât de frumos, încât amintirea ei este mereu o bucurie. A cunoaşte un astfel de om înseamnă a cunoaşte ceva din felul de a fi al ţărănilor de odinioară. E vorba nu de săteni, simpli locuitori ai satelor, ci de ţărani, acei locuitori ai satelor româneşti al căror mod de a fi este o expresie a unor suflete iubitoare de simplitate, de măsură, de autonomie, de natură, suflete calde şi primitoare, iubitoare de viaţă roditoare, suflete cu rădăcini adânci, împăcate în participarea lor la ritmurile firii, pentru care religiozitatea este firească. Într-o zi de sărbătoare, ziua Schimbării la Faţă, colindând prin sat, m-am oprit la poarta acestei bătrâne pentru a-i fotografia casa, un semn lăsat în urmă de vremuri. Ea era pe prispă – i-am cerut voie să fac nişte fotografii. Câteva vorbe mai târziu, eram invitaţi la masă, căci eram împreună cu soţul meu. Am stat şi-am vorbit cu ea în seara acelei zile şi-am revenit şi în ziua următoare, pentru a ne bucura de compania ei şi a o surprinde în fotografiile noastre. Din bucatele ei puţine, ne-a ospătat şi pe noi. Traiul ei cel modest – de care nu s-a arătat câtuşi de puţin nemulţumită - adăpostea bogăţia sufletească cea mare a acestei bătrâne - o persoană senină, curată, caldă, împăcată cu viaţa ei, cu lumea şi cu destinul ei de om trecător. Era plină de compasiune şi n-a rostit o vorbă rea despre vreun seamăn în toată vremea petrecută cu ea. Bucuria ei cea mai mare şi realizarea despre care i-a fost cel mai drag să ne vorbească era familia ei - copiii, nepoţii, strănepoţii. În rest, ne-a împărtăşit câte ceva din trăirea credinţei sale – deschiderea către voia lui Dumnezeu şi o senină acceptare a ei, înţelegerea creştinească şi, în acelaşi timp, autentic ţărănească, a trecerii omului prin lume, cinstirea şi preţuirea puternică pentru locurile sfinte, trăirea sărbătorilor. Am aflat apoi că lucrul – lucrarea creatoare, roditoare a mâinilor sale - e un aspect esenţial al vieţii sale, fără de care nu crede c-ar putea trăi. Ne-a arătat cu drag portul ei de altădată, ceea ce numim noi costum popular – şi ne-a spus că regretă că azi, lucrurile de acest fel - elementele lumii ei, nu mai sunt preţuite, căutate şi întrebuinţate, căci tare frumoase erau... Iar nouă ne pare tot mai rău că oamenii ca ea sunt din ce în ce mai puţini. Ei sunt daţi uitării şi pier împreună cu bogăţiile sufletului şi lumii lor. Text şi foto: Alina Cecilia Gaşler