Cu bicicletele la Bixad, Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoș și Băile Balvanyos

ZIUA 1: 57 km, înnoptare la Bixad Pornim tot din apropiere de Braşov şi continuăm prin Vâlcele. Aici, ne oprim, pentru că bicicleta lui Adi a făcut pană. Apoi, ne îndreptăm spre Sfântul Gheorghe, Arcuş, Valea Crişului, Calnic, Zălan, Olteni, Malnaș. Ei, şi aşa ajungem la Micfalău, unde ne aşteaptă un urcuş de toată frumuseţea. Ne-a stors! Dar, am reuşit să nu ne dăm jos de pe biciclete. După aceea, continuăm şi intrăm în Bixad. Era deja ora 19:00. Lumina apusului scălda dealurile care înconjoară satul şi câmpurile cu baloţi de paie. Ne-am oprit să facem câteva fotografii. Apoi, am intrat în sat să căutăm cazare. Am găsit o casă de oaspeţi rustică, retrasă în capătul unei străduțe, pentru că n-am fi vrut ceva modern şi la stradă. Se numeşte Bella. Ca şi cost, a fost 70 lei / noapte, cu baie în cameră. Ne-am cazat şi am plecat să căutăm un restaurant. Aşa am aflat că este un han la ieşirea din sat, la cca 4 km de Băile Tuşnad (Hanul Hotarul Ciucului – se numeşte aşa, pentru că e situat pe graniţa dintre judeţele Harghita şi Covasna). La han sunt serviţi şi turişti străini, aşa că am plecat pe jos până acolo. Am făcut cam 25 de minute, că s-a dovedit a fi cam la 2 km de locul unde eram noi cazați. Ne-am luat supă gulaş (a fost bună) și, apoi, ne-am întors la pensiune. ZIUA 2: 40 km, Bixad - Lacul Sfânta Ana – Tinovul Mohoș – Băile Balvanyos Ne-am trezit pe la 7:45, am mers la restaurantul din sat să mâncăm şi, apoi, prin grădina pensiunii, am ieșit să colindăm dealurile din Bixad. Frumoase tare! Ne-au întâmpinat câmpuri cultivate cu lucernă, porumb, cartofi şi alte legume. Vacile păşteau liniștite pe păşunile lor vălurite. Apoi, a dat norocul peste mine, pentru că am găsit mulţi trifoi cu patru foi, ba chiar şi unul cu cinci! Ne-am mai plimbat vreo oră pe poteci şi am urcat până mai sus, după care am coborât, pentru că se făcea din ce în ce mai cald (în acea zi, au fost 30 de grade) şi urma să plecăm spre Lacul Sfânta Ana. Gazda de la pensiune ne-a spus că dacă vrem să mergem la Lac, am putea să ajungem şi peste dealuri, că e mai scurt drumul (12 km, în loc de 17 pe asfalt), însă nu ne recomandă, pentru că a tot auzit că sunt urşi în zonă. Ba chiar am aflat de la un ghid că, dacă vrea careva să vadă urşi prin pădurile Bixadului, ar fi cineva în acest sat, care pentru 20 de Euro, te duce şi ţi-i arată (în locuri unde sunt atraşi cu mâncare şi unde s-au obişnuit să vină). Nu ştiu cum se numeşte persoana, însă mi-a fost recomandat să întrebăm la cârciumă satului (fără glumă). Şi, tot legat de urşi, ni s-a spus că în Tuşnad sunt cca 100. Fiind atât de multe pensiuni şi hoteluri în zonă, ei s-au obişnuit să vină să caute în tomberoane. Un grup de turişti au povestit că la hotelul unde au stat ei, la intrare este uşă din-acelea care se deschid automat. Dimineaţa, a venit ursul până în faţa hotelului şi, bineînţeles, i s-a deschis şi uşa. A intrat în hol şi oamenii au început să strige de spaimă. Vedeţi, dacă la Bixad trebuie să plăteşti ghid ca să te ducă la urs, la Tuşnad vine el la tine, chiar la hotelul unde stai. Aşadar, verificaţi întâi ce fel de uşi are hotelul. Nu cu deschidere automată, mai bine cu interfon, că ursul poate să apese şi pe clanță.:) Noi n-am vrut să vedem urşi, aşa că ne-am verificat bicicletele ca să pornim pe asfalt spre Lacul Sfânta Ana. Adi, însă, a descoperit că bicicleta lui a făcut din nou pană, şi pe faţă şi pe spate. S-a dus la vulcanizarea din sat şi, după ce a rezolvat, am plecat. Din cei 17 km de la Bixad până la Lac, vreo 7 km sunt cu drum rău (petice multe, gropi destule cât să nu ştii pe care s-o laşi şi pe care s-o ocoleşti; e chiar şi o porţiune cu piatră cubică), însă restul e cu asfalt bun, fără probleme. A fost urcuş aproape tot drumul. Ne-a cam terminat, pentru că era şi cald. Dar ne-am oprit din loc în loc să bem apă (erau izvoare pe drum și locuri cu umbră) şi am mai făcut câteva fotografii. Lacul Sfânta Ana Am ajuns cu bine! Am mâncat ceva uşor (mere, prune, caju, migdale, căpşune deshidratate) şi ne-am plimbat pe lângă lac. Nu-l mai văzusem de vreo 10 ani, aşa că m-am bucurat să fiu acolo din nou. Atmosfera era plăcută, copii mici se jucau în apă, alţi doi biciclişti tocmai ajunseseră şi intraseră şi ei cu picioarele în apă, care nu era aşa rece la mal, însă, de obicei, are între 20 - 25º C la suprafaţă, iar la adâncime este mult mai rece. Pe lac se plimbau nişte tineri cu bărcile. Acestea pot fi închiriate pentru 20 lei / oră şi 10 lei / jumătate de oră. Lacul Sfânta Ana este unicul lac de origine vulcanică din România şi este situat în masivul Ciomatu din judeţul Harghita, pe o suprafaţă de aproape 20 ha, la o altitudine de 946 metri. Adâncimea maximă a lacului e de 7 m. Lacul nu are izvoare, apa nu este potabilă, însă puritatea ei este apropiată de cea a apei distilate. De la cel care închiriază bărcile, am aflat că singura specie de pește care s-a putut adapta la temperatura scăzută a apei lacului este carasul. Tot el mi-a spus că rațele ar fi fost cele care au populat lacul cu caras, pentru că ele ar fi adus icre pe picioare. Caraşii mici sunt deja obişnuiţi să vină la mal pentru mâncare. Când m-am uitat mai cu atenție, am văzut că erau cu zecile, probabil sute! În ce priveşte vizita urşilor pe-aici, am aflat că, în fiecare seară, un urs în vârstă de 10 ani coboară la lac să prindă pește şi să caute în gunoi. Având în vedere că zona reprezintă loc de iernare și hrănire pentru un număr ridicat de urși, aceasta a fost inclusă în rețeaua ecologică a Uniunii Europene - Natura 2000, ce completează statutul de arie protejată de interes național. Cum să vă protejați de urșii, lupii și râșii din zonă Iată câteva recomandări ce erau scrise pe un panou de informare: - Mergeți în grupuri organizate, pe cât posibil însoțiți de personalul administrației ariei protejate sau de ghizi autorizați. - Nu țipați în pădure, dar faceți-vă simțită prezența, prin zgomote de intensitate mică. - Mergeți doar pe poteci marcate ce vă permit o vizibilitate bună. - Evitați mersul prin păduri dese formate din copaci tineri (plantații). - Evitați mersul prin zmeuriș și rugi de mure. - Nu fugiți când vedeți un urs, încercați să vă faceți simțită prezența, fără a vă panica. - Dacă ursul vine spre dumneavoastră, retrageți-vă încet, cu fața spre animal, lăsând în urmă un obiect de îmbrăcăminte. - În cazul în care sunteți atacat, ghemuiți-vă, protejându-vă capul cu mâinile și abdomenul cu genunchii. - Dacă exemplarul este o ursoaică însoțită de pui, nu realizați contact vizual și feriți-vă să fiți între ea și pui sau să amenințați în vreun fel puii. Urșii vor, de obicei, să intimideze repezindu-se asupra intrusului, oprindu-se însă la câțiva pași de acesta. Lupii și râsii nu sunt un pericol pentru dumneavoastră. Totuși, în cazul în care intrați în contact fizic cu ei (zgârieturi, mușcături), trebuie să vă prezentați de urgență la spital pentru vaccinare anti-rabică. Tinovul Mohoș Este situat la o altitudine de 1050 m, la poalele vârfului Ciomatul Mare (1301 m). Acum 32000 ani, aici a fost un vulcan activ care a avut două cratere. Primul şi cel mai mare se află chiar aici. După erupţie, s-a format pe acest loc un lac similar cu Lacul Sfânta Ana. Ulterior, după alte câteva mii de ani, a mai erupt o dată şi s-a format al doilea crater, unde se află acum Lacul Sfânta Ana. Tinovul de aici s-a format datorită depunerii cenuşii vulcanice. În traducere, «tinov» înseamnă mlaştină oligotrofă de mare înălţime. Sub tălpile noastre nu se vede solul, ci doar muşchi şi turbă. Din lacul cel mare au rămas numai 17 ochiuri de lac, dintre care noi am vizitat doar două. Flora Zona este rezervaţie botanică. Prima plantă pe care am văzut-o se numeşte Roua Cerului şi este carnivoră; mănâncă numai insecte de mici dimensiuni. Picăturile respective nu sunt apă, ci o enzimă digestivă care atrage insecta, aceasta rămânând blocată, după care se dizolvă încetul cu încetul. Roua Cerului are şi o soră, ce se numeşte Roua Cerului cea Lungă. Aceasta este tot carnivoră, doar că mănâncă numai libelule. În afară de plantele carnivore, am văzut şi altele interesante. De exemplu, Rozmarinul de Turbă. Nu are nicio legătură cu rozmarinul ce-l folosim ca şi condiment, ci, dimpotrivă, conţine o otravă ce provoacă stop cardiac imediat şi cică după trei zile nu se poate arăta cauza morţii… Apoi, am văzut şi plantele din care cresc aşa-numitele Nebunele. Fructul seamănă foarte mult cu afinele (care erau şi ele aici în rezervaţie), însă tulpina şi frunzele sunt diferite. Sunt comestibile, dar dacă mâncăm prea multe, urmează două efecte: 1. Primul apare după jumătate de kg, când o să avem halucinaţii timp de 10 minute. 2. După aceea, vom sta pe WC timp de două zile! Deci nu merită. Altă plantă care apare peste tot în rezervaţie este Bumbăcăriţa. Arată ca o iarbă înaltă, înfloreşte doar în luna mai şi are o floare care seamănă cu bumbacul. Ghida noastră ne-a mai spus că pe partea celalaltă a rezervaţiei creşte şi Pedicuța. Această plantă are efect pentru fumătorii care vor să se lase. Dacă se bea ceai preparat din această plantă după fumat, se declanşează senzaţia de vomă, ce poate dura întreaga zi. În drumul nostru prin rezervaţie, am văzut nişte stative din lemn care păreau să fie amenajate pentru hrănirea căprioarelor şi a cerbilor, însă nu erau pentru asta. Sunt capcane pentru insecte și conţin pliculeţe cu feromoni, iar sub nailon este apă. Când insecta zboară şi se aşează pe nailon, cade în apă şi se îneacă. Ghida ne-a spus că, în 2012, zona a fost invadată de nişte insecte numite Ips Typographus, care sunt provenite din China şi care mănâncă pinii și alte conifere din toată ţară, nu doar aici în rezervaţie. Iar acum au început şi ciocănitoarele să mănânce de pe trunchiul pinilor. Fauna Animalele care trăiesc în rezervaţie sunt căprioarele, cerbii, vulpile, iar la altitudini mai înalte sunt urşii, lupii și râşii. Sunt 11 specii de păianjen. Una dintre ele se numeşte Mitopus morio; nu face pânză, trăieşte printre muşchi şi tot acolo îşi prinde şi prada. Cea mai periculoasă reptilă din rezervaţie este Vipera cu cruce. Un adult are nevoie de 6 – 7 muşcături ca să moară după 40 de minute. Din păcate, dacă cineva este muşcat (de obicei, șarpele mușcă de câte două ori), nu are nicio scăpare, deoarece, în judeţele din apropiere – Harghita, Covasna şi Braşov, nu este disponibil serul pentru aşa ceva, fiind prea scump ca să fie achiziţionat. În ce priveşte urşii, în zonă sunt doi masculi, zece femele şi opt pui. Primul ochi de lac pe care l-am văzut are 70 m adâncime. Apa lui e foarte închisă la culoare, însă nu pentru că ar fi murdară, ci deoarece conţine acid. PH-ul apei este de 4,2, așa că aici nu pot trăi vertebrate, ci doar nevertebrate. Al doilea ochi de lac are 22 m adâncime şi o formă de clepsidră. După 4 m adâncime, se îngustează, apoi se deschide din nou, ca şi când ar fi două lacuri, unul deasupra celuilalt. În timp ce ghida ne povestea despre lac, un câine a venit şi a băut apă în mod repetat, la care noi am făcut ochii mari! Ni s-a spus că ar avea probleme cu stomacul şi că apa acidă i-ar echilibra PH-ul din stomac. De asemenea, am văzut ieşind nişte bule din apă şi am întrebat de ce. Mi s-a spus că turba moare sub apă şi de aceea ies bule; sunt gaze naturale. De ce sunt mici copacii din rezervaţie Se numesc Pini pitici de tundră şi sunt mici, nu din cauză că ar fi tineri sau că ar fi plantaţi, ci pentru că sunt specii glaciare, trăiesc de atunci şi, în plus, aici clima este ideală pentru ca ei să rămână în viaţă. De asemenea, un alt motiv al înălțimii lor reduse este pentru că solul nu conţine destule minerale, astfel că pinii nu au resurse ca să crească şi în grosime, şi în înălţime. Costuri pentru campare în zona Lacului Sfânta Ana și a Tinovului Mohoș Acestea sunt afișate pe un panou amplasat la stradă, undeva între Lac și Tinov. Prima dată la Băile Balvanyos şi ceva peripeţii Vizita la Tinov a durat 45 de minute. Ne-am întors împreună cu ghida noastră pe un alt drum decât cel pe care intraserăm, ieşirea fiind un pic mai departe. Pentru că era deja 18:45, am pedalat zdravăn 14 km că să ajungem pe lumină la Băile Balvanyos, unde urma să ne căutăm cazare. Ajunşi aici pe la 19:15, începem să întrebăm la pensiuni dacă mai au locuri libere, însă ni se răspunde că e totul ocupat. Şi mai erau unele care aveau locuri, însă nu ne plăceau nouă. Continuăm să urcăm pe drumul ce duce spre alte pensiuni, când ne ajunge din urmă un Duster închiriat de o familie de israelieni cu care ne împrieteniserăm la Tinov. Ei ne spun că au primit de la cineva un număr de telefon al cuiva care ar avea camere libere şi că au sunat persoana respectivă, însă nu s-au prea înţeles, pentru că nenea respectiv nu vorbește engleză, doar română şi maghiară. Îi zic să-mi dea numărul, că-l sun eu. Răspunde, îl întreb dacă are 2 camere libere (pentru israelieni şi pentru noi) şi dacă poate să ni le arate. Zice că da şi că să continuăm să urcăm încă vreun km jumătate. Apoi, iese el înaintea noastră, că să vedem unde trebuie să ne oprim. Deja se înserase şi, nu ştiu de ce, dar nu prea aveam un sentiment bun despre treaba asta. În fine, mergem înainte pe drumul pietruit, dificil de parcurs pe bicicletă, şi la un moment dat urmăm o buclă la 180 de grade, după care, ajungem. Unde? Vă spun acum. Ne întâmpină nenea, mă ajută să-mi cobor bicicleta pe nişte scări abrupte şi ne arată căsuţa şi, implicit, camerele: mirosul de îmbâcseală ne-a lovit primul. Nu era de stat acolo! În plus, era la cucuieții din deal, iar nouă ne era şi foame, aşa că trebuia să găsim rapid o pensiune cu restaurant propriu. Coborâm de-acolo şi la cca un km mai jos găsim pensiunea Istvana. Frumos aici şi avem şi noroc, că doar nu degeaba găsisem atâţia trifoi la Bixad!:) În prima noapte am stat cazaţi într-o cabană din lemn cu patru camere, unde, evident, noi am ocupat doar două. Pentru că am ajuns târziu, după ora 20:30, ne-au făcut o ofertă la jumătate de preţ (adică faţă de 440 lei cu cât închiriază ei vila de obicei, nouă ne-au lăsat-o cu 220 lei / două camere, deci 110 lei / cameră, cu micul dejun inclus. Ce să mai căutăm altceva, că era noapte. Oricum, a fost foarte bine aici. Iar mâncarea, bună. În plus, aşa am ajuns să cunoaştem familia de israelieni mai bine, să le aflăm povestea, să înţelegem cum e viaţa în ţara lor. De pildă, nu ştiam că acolo şi fetele fac armata. Doi ani, chiar! Iar băieţii, trei ani. Însă ne-au spus că nu este o armată rigidă, cum era la noi pe vremuri. Acolo, tinerii pot veni zilnic acasă şi e ca şi când merg la serviciu. Ambele lor fiice fac armata în perioada asta. Una dintre ele e profesoară pentru militarii care nu şi-au terminat studiile sau care nu au şcoală deloc, iar cealalată face ceva muncă administrativă, de birou. Interesant, aşa-i? Iar eu, credeam că sunt scoase la antrenamente de 5 ori / zi. După multe poveşti, mergem la somn. ZIUA 3: pauză, relaxare totală şi doar drumeţii scurte Resimţim oboseala, aşa că nu ne propunem să pedalăm azi, ci, dimpotrivă, să facem doar scurte plimbări prin zonă, pe jos. Aflăm că în microregiunea Ciomat – Balvanyos se pot vizita şi următoarele arii protejate: - Ruinele cetăţii Balvanyos - Mlaştina Nadas - Piatră Şoimilor - Mlaştina Valea de Mijloc - Mlaştina Nyirkert - Mlaştina Benes - Mlaştina Csemo – Vrabia - Mlaştina Kulso Eges - Mlaştina Varzavesz - Tinovul Buffogo - Peştera Puturosu - Băile Ozunca. Pe drumul marcat cu roşu şi albastru, după care doar cu albastru, pornim spre ruinele cetăţii Balvanyos. Sunt şi porţiuni cu urcuş abrupt. Întrebând pe cineva care tocmai se întorcea cât timp durează traseul, ni s-a spus că aproximativ 2 ore dus, deci 4 ore în total. Peisajul e frumos. Întâlnim şi un izvor cu apă minerală, iar pe o tăbliţă ruptă sunt trecute componentele. Avansăm pe drumul marcat cu albastru, însă văzând că norii de ploaie se tot adună, ne-am hotărât să ne întoarcem. Despre Băile Balvanyos Băile Balvanyos de astăzi s-au format prin contopirea a trei mici băi. În trecut, aceste băi au cunoscut vremuri mult mai prospere decât ce se poate vedea astăzi. La sfârșitul secolului al 19-lea, a fost înființată prima fabrică de lichefiere a dioxidului de carbon din bazinul carpatic, aici, la Balvanyos, folosindu-se imensa cantitate de gaze naturale de la Peștera Puturoasă (cca 3000 m cubi de gaze zilnic, fiind solfatara cu cel mai mare debit din Europa). Peștera a funcționat până în anul 1916, când a fost incendiată de soldații români. Apele minerale carbogazoase sărate feruginoase folosite la băi încălzite au efecte benefice asupra bolilor reumatice. Băile reci cu ape minerale au efecte benefice asupra bolilor cardio-vasculare. Mofetele (băile seci) sunt fecventate de pacienții cu probleme reumatice și arteriale. Unele ape minerale sunt folosite la cure interne pentru a facilita producerea de fier în organism. Ionizația negativă a aerului și microclima adecvată își aduc aportul la reducerea stresului din organism. ZIUA 4: 82 km, întoarcerea acasă de la Băile Balvanyos Dimineaţa, la 8:10 am mâncat şi pe la 8:30 am pornit deja la drum. Era răcoare, aşa că ne-am pus bluze pe noi, iar eu, şi vestă. Cca 20 de km, de la Balvanyos până la Turia, doar am coborât, însă la o viteză de 40 – 50 km / oră simţi frigul bine! Începuseră să mă doară capul şi urechile. Din Turia, am intrat în Târgul Secuiesc, apoi am continuat spre Sfântul Gheorghe, Vâlcele şi în final, am ajuns în satul de unde porniserăm, aproape de Braşov. De-a lungul traseului, au mai fost încă vreo 5 km de coborâre, care ne-au ajutat să ajungem mai repede, pentru că era foarte cald, iar noi eram cam obosiţi, însă motivaţi să ajungem acasă, pentru că trebuia să mergem şi la un botez. În total, am făcut peste 180 de km şi ne-a prins bine mişcarea pe drumuri cu aer curat, ce străbat sate, păduri şi izvoare, ne-a plăcut libertatea pe care ţi-o oferă o astfel de călătorie pentru faptul că te poţi bucura altfel, pe îndelete, de traseul parcurs, şi, de ce nu, ne-a prins bine să ne forţăm din nou limitele, având încredere că putem. Vom continua astfel de călătorii pe bicicletă. E un mod de a cunoaşte oameni şi locuri, dar mai ales de a ne cunoaşte şi dezvolta pe noi înşine. Vă recomand și vouă! Text și foto: Ana A. Negru