Cu bicicleta la meșteșugari din Harghita

Ne-am împărțit traseul pe parcursul a cinci zile și am parcurs în medie 47 km / zi. Până la urmă, am trecut de Corund, am ajuns la Praid și, în final, la Sighișoara. Dar, iată, mai pe larg, întreaga poveste a călătoriei noastre. Ziua 1: 50 km parcurși - Peripeții S-a plecat dintr-un sat de lângă Brașov, pentru că am vrut să ajungem în Sfântu Gheorghe prin Vâlcele - jud. Brașov. Am luat pauza de prânz în Valcele, pe un leagăn lângă o alee foarte frumoasă, cu iz de toamnă. Roșiile de acasă au mers tare bine! După 40 km parcurși, Adi a făcut pană la roata din spate și a trebuit să luăm trenul din Malnaș până la Miercurea Ciuc. Cred că așa arată interiorul gării Malnaș, de mai bine de 50 de ani. Ajunși în Miercurea Ciuc, am găsit o vulcanizare / magazin de biciclete și am rezolvat problema. De asemenea, am cumpărat două camere de rezervă și kit de reparație pană, că doar tot pățitu'-i înțelept. Apoi, am mai pedalat să căutăm cazare și am găsit pe-un vârf de deal, cam la 7 km de Miercurea Ciuc. Ziua 2: 55 km parcurși - Ștrand termal, gulaș și porți secuiești Am pornit la drum dimineața la 8:00. Am avut de urcat mult, cca 10 km. Apoi, începând de la indicatorul către Harghita Băi, mi-am recăpătat zâmbetul, pentru c-a urmat coborâre cu cca 40 km / oră. Mi-a fost teamă să cobor mai repede, că erau serpentine și mă străduiam să rămân pe linia albă de pe margine. Am fost tentați să facem dreapta 5 km spre Harghita Băi, de către indicatorul către Balu Adveture Park, ce se laudă în principal cu tiroliana, căci ar fi cel mai lung traseu de alunecare din Europa Centrală, cu o lungime de 985 m. Dar nu ne-am abătut, pentru că mai aveam destul până la Odorhei. Data viitoare! În poienița asta am luat masa de prânz; fain loc! Cu 2 km înainte de Vlăhița, am făcut dreapta 250 m și ne-am dus la un ștrand termal. Ne-a plăcut, din moment ce am stat 3 ore. Aveau și loc de joacă pentru copii - cu leagăne din lemn, tobogane, trambuline, ștrand mic alături de cel mare etc. Tot la ștrand, am mâncat și o supă gulaș, foarte bună, dar picantăăă, de numa'! Făcută secuiește. După experiența cu ștrandul, ne-am continuat drumul. Când am ajuns în Satu Mare, am fost plăcut surprinsă să văd că, în afară de doar câteva excepții, toate porțile sunt sculptate cu motive secuiești. Foarte frumoase! Gândul mi-a zburat instantaneu la Maramureș, unde, din păcate, e invers: porțile tradiționale au rămas excepția și cu greu le mai găsești. Laleaua - binecunoscutul motiv tradițional secuiesc. Din vorbă în vorbă, am aflat și de un meșter ungur care face porțile secuiești din Satu Mare, dar nu era acasă, așa că a rămas să revenim. Din păcate, nu i-am reținut numele, însă am numărul de telefon. Ne-am cazat la o pensiune din Cădișeni – Odorheiu Secuiesc, ocazie cu care nevoia (mai ales când mergeam la magazin) m-a învățat câteva cuvinte în maghiară - Köszönöm szépen! Szivesen! Viszontlátásra! Restul comunicării s-a făcut prin deducție. Bănuiam ce-mi spun oamenii în maghiară și le răspundeam în română. Cred că ne-am înțeles destul de bine.:) În Odorheiu Secuiesc este și un ștrand care merită vizitat. Noi am fost. Era o grămadă de lume acolo. Ziua 3: 52 km parcurși - Satul Bisericani și vizita la bocșă Călătoria în ziua a III-a a început ceva mai târziu, iar aici, lângă Muzeul Apelor Minerale, am luat prânzul. Laleaua tradițională e peste tot, până și pe coșurile de gunoi. Azi am avut de urcat mai mult de 20 km, cu vânt destul de puternic din față și 30 de grade Celsius, așa că ne-am oprit de câteva ori la umbră, aici într-o livadă cu meri. În satul Bisericani din cumuna Lupeni - unul dintre cele mai vechi sate secuiești din Harghita, am văzut o casă de la 1848 și am aflat o mulțime de lucruri despre tradițiile din zonă. De la Lupeni, am continuat urcușul încă vreo 9 km, până am ajuns în vârful dealului (de acolo urma coborârea spre Corund încă cca 8 km) și am făcut dreapta cam 250 m, ca să vizităm bocșa și cărbunarii - lucru absolut nou pentru mine. La această bocșă se prelucrează mangalul, care, așa cum spune DEX-ul este un cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jăraticului. Când am ajuns noi acolo, tocmai erau așezate lemnele de fag în bocșă, urmând ca apoi să pună un strat de paie deasupra și să le dea foc. Trebuie să ardă cam o săptămână și când nu mai iese fum, înseamnă că se pot prelucra cărbunii. Praful e la el acasă. Era greu să-i zărești ochii acestui cărbunar. Udarea cărbunilor Punerea cărbunilor în saci Praful din bocșă nu m-a ocolit și nici eu pe el. Partea bună a fost că, de aici, a urmat un drum lung (adică acei 20 km) doar în coborâre!:) De data asta, cu 50 km / h. Ziua 4: 42 km parcurși - Vizita la meșteri din Corund Am plecat din Cădișeni la ora 8:30 și chiar am avut spor la mers. Urcușul mi s-a părut mai ușor de data asta. Primul popas l-am făcut în satul Bisericani, unde am mai vorbit cu sătencele despre uscatul prunelor, ca să aflu lucruri noi. Următorul popas l-am făcut la intrare în Corund. Așa ne-am început vizita la meșteri din sat. Prima familie cu care am vorbit a fost cea a olarului Ilyes Veszti Mihaly. Al doilea meșter vizitat a fost d-nul Mate Karoly, care prelucrează iască - ciuperca parazită multianuală, în formă de copită de cal, uscată și tare, care crește pe trunchiul anumitor copaci (fag, tei) cca 200 – 300 de ani și care, tratată special, poate fi folosită la aprins focul cu ajutorul amnarului și al cremenei sau, în medicina populară, pentru a opri hemoragiile și a bandaja rănile. Următoarea familie pe care am vizitat-o a fost cea a olarului Pall Antalne. Nu mai trăiește de câțiva ani, însă soția lui, Roza, și fiul, care poartă același nume ca și tatăl său, îi duc mai departe meșteșugul. Din Corund am plecat spre Praid cât mai repede, că erau nori de ploaie deasupra noastră, dar în față se vedea vreme bună. Ne era foame, dar n-am mai zăbovit. Am amânat pauza de masă pentru când ajungem la Praid. În total au fost 11 km, cu sate și peisaje frumoase pe drum. Ne-am odihnit puțin când am ajuns la Praid și am plecat să ne căutăm cazare, neavând nimic rezervat dinainte. Am evitat pe cât se poate pensiunile la stradă și am căutat locuri mai ferite și mai liniștite, în care să simțim tihna. Așa ne-a ieșit în cale după cca 2 km de mers pe străduțele satului, o pensiune frumoasă tare! Totul amenajat în stil tradițional secuiesc, culoarea predominantă fiind albastru. Un loc în care detaliile fac diferența. De exemplu, motivul lalelei era peste tot: de la ceramică, păretare, cuier și până la faianța din baie. În curtea pensiunii, m-am simțit ca la muzeu, întrucât proprietarul e un împătimit colecționar de obiecte vechi. După ce ne-am cazat și am admirat fiecare element decorativ din cameră, am zis că e un moment bun să vizităm și salina de la Praid. Câtă vreme am așteptat autobuzul care transporta vizitatorii la salină (preț bilet: 25 lei / adult), ne-am cumpărat un langoș cu cașcaval și smântână. Ne era o foame! Apoi, am fost transportați la salină. Ne-a plăcut, deși i-am cam simțit lipsa fetiței noastre, pentru că acolo erau predominant familii cu copii și locuri de joacă peste tot. Dupa vizita la salină, ne-am dus la un restaurant din apropiere și am mâncat o ciorbă de burtă – mi s-a părut cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată! Era ca o supă cremă cu multă paprică, plus burtă, o lingură mare cu smântână și bineînțeles, ardei iute. Suveniruri de la Praid Ne-am cumpărat ca și suvenir săpun de sare, care, scrie pe etichetă, e bun la îngrijirea tenului, optimizează valoarea PH-ului pielii, în cazul pielii uscate, dar și grase, la tratarea bolilor de piele (alergie, eczeme, psoriazis, ciupercă), după bărbierit în loc de loțiune; calmează pielea, încetează înroșirea. E recomandat și pentru tratarea herpesului și pișcăturile de insecte. Și mai scrie că un săpun de sare ajunge cca 5 luni, deci numai bine. Am mai cumpărat și o pernuța cu sare de Praid și cu muguri de brad, ambalată într-un săculeț textil. Pe etichetă scrie că se folosește sub formă de compresă încălzită 30 de minute la 50 – 60 grade în cuptor (în caz de tuse sau probleme respiratorii, dureri de oase, de spate, de rinichi, otită) sau răcită în congelator timp de 30 minute (în caz de artritis, contuzii, răsucirea gleznelor etc.). Perna cu sare se ține cca 20 minute la locul durerii sau poate înlocui perna obișnuită de somn. Ziua 5: 36 km parcurși - Bălăușeri - Sighișoara Pentru că am vrut să ajungem acasă sâmbătă, dimineața la 7:30 am luat trenul de la Praid până la Bălăușeri. Din tren, am văzut o căprioară și o grămadă de făzănițe, unele chiar cu pui după ele, care își luau zborul chiar la fix cât să nu le calce trenul. De la Bălăușeri, am pedalat 31 km până la Sighișoara. Și am tras tare, că din urmă veneau nori de ploaie, de care am tot fugit. Undeva între Chendu și Țigmandru, s-au luat vreo cinci câini ciobănești după noi, tocmai de pe-un vârf de deal, unde păzeau niște oi. Ciobanii nici nu s-au clintit. N-a strigat unul la câini, însă un șofer care venea din contrasens și care a văzut că vin dulăii spre noi, a oprit mașina în dreptul nostru și a început să-i claxoneze. Noi eram deja dați jos, cu bicicletele la exterior și noi între ele. Claxonatul îndelung se pare că i-a descurajat și au început să se întoarcă agale. I-am mulțumit șoferului – ce om de treabă! Ne-am continuat drumul. Când am ajuns la Dealul Nadeșului, panta nu era înclinată tare, însă parcă nu se mai termina. Exact, nu știu câți km am urcat, dar mie mi s-au părut mulți. A mai fost o pantă grea la Hetiur, că deja eram și obosiți, după care, în scurt timp, am ajuns la Sighișoara. Aici, am mai zăbovit câteva ore, am mai pedalat pe câteva străduțe de-acolo, am vizitat magazinul Monicăi Popovici și am mâncat de prânz merindea ce-am avut-o la noi de la Praid. În timp ce ne pregăteam să mâncăm, un cuplu de pensionari elvețieni s-a oprit să ne întrebe de unde suntem. Din vorbă în vorbă, am aflat că sunt plecați de acasă cu bicicletele de acum șase săptămâni și că au ajuns în România traversând Germania, Republica Cehă, Polonia, Ungaria. Cel mai mult ziceau că au făcut 115 km / zi și cel mai puțin 60 km / zi. Am rămas fără cuvinte! Mi s-au părut foarte tari, un exemplu! În ce ne privește, următorul tren Sighișoara – Brașov trebuia să fie la 14:00, dar a avut întârziere aproape o oră, așa că ne-am luat bilete la celălălt tren de la 14:58. Obișnuiți deja cu pedalatul, ne gândeam să mergem cu bicicletele două-trei stații, ca să nu stăm degeaba în gară. Însă mai bine că nu ne-am mai dus, că la scurt timp a început o torențială, care ne-ar fi făcut ciuciulete cu tot cu pelerinele de la Zoli. A plouat aproape până la Rupea, unde fix după gară, s-a stricat trenul (nu v-am spus că era plin cu graffiti, și pe-o parte și pe alta, aproape că nu mai zăreai nimic pe geam). Ceva nu făcea contact; s-a chinuit conductorul să-l pornească vreo 20 de minute. Chiar ne gândeam că dacă mai durează, ne dăm jos și pedalăm până acasă. Dar s-a rezolvat relativ repede și, undeva după ora 18:00, am ajuns acasă. Pentru mine, această călătorie a însemnat mult. A fost bogată. În mișcare, aer curat, peisaje frumoase, oameni talentați care duc mai departe meșteșugul moștenit, experiențe și locuri noi. În total, am pedalat 235 km, în 5 zile. Mi s-au mai clarificat gândurile... Merită să încercați și voi! Text și foto: Ana A. Negru