Bisericani - unul dintre cele mai vechi sate secuiești
Vă invităm să descoperiți satul Bisericani, unul dintre cele mai vechi sate secuiești din Harghita, situat pe malul raului Nyiko, la cca 510 – 550 m altitudine.
Casa-muzeu de la 1848, în satul Bisericani. Foto: Ana A. Negru
Satul Bisericani a fost atestat în anul 1332 și, din punct de vedere administrativ, face parte din comuna Lupeni, alături de încă opt sate: Bulgăreni, Firtușu, Morăreni, Păltiniș, Păuleni, Satu Mic, Sâncel și Lupeni (reședință de comună). Localitatea nu are o arie de răspândire foarte mare, dar, totuși, se poate diviza de la mijloc în două părți, partea inferioară a satului numindu-se Alszeg, iar partea superioară Felszeg.
În privința populației din Bisericani, după recensământul din anul 1900, erau 623 de oameni, iar în 2002, erau 698 de locuitori.
Istoric
În timpul năvălirii tătarilor din sec. al XIII-lea, puțina populație din Bisericani s-a adăpostit departe de marginea satului, în zona muntoasă, unde stăteau perioade mai îndelungate.
Legea din 1876 dispune desființarea regiunilor autonome, în locul lor, țara divizându-se în județe. Din sate s-au format comune mici sau mari, după mărimea și extinderea lor, fiind obligați să aibă fiecare o primărie. Bisericani, comună mică, era situată la marginea localității, respectiv la colțul străzilor Szente și Pakoth. Lângă fântâna cea mare, s-a construit clădirea primăriei, care mai târziu a devenit sediul jandarmeriei.
Primul război mondial nu a ocolit nici comuna Bisericani. În toamna anului 1916, aproape 3 săptămâni a ținut frontul peste sat, datorită capacității de apărare conferite de dealuri.
Sentimentul de comunitate
În sat, comunitatea era foarte bine închegată. Se ținea la relațiile de prietenie, nășie, cumetrie. Oamenii se ajutau unul pe celălalt în diferite probleme, existând o tradiție puternică în privința clăcii, cu ocazia semănatului, aratului, a transportării lemnului, precum și în construcții.
Detalii de arhitectură la casa-muzeu din Bisericani - comuna Lupeni
Oamenii duceau un mod de viață simplu
Dimineața și seara, meniul era mămăligă cu lapte și branză, precum și omletă cu ceapă și ouă. Cum în zonă nu era grâu, pâine se mânca numai la prânz. Duminica, când la masă se așeza toată familia, se prepara mâncare festivă. Nu prea serveau vin, ci în locul lui preferau pălinca de grâu.
Din prune, se făcea mai degrabă gem, nu și pălincă.
Fructele uscate, merele sălbatice și îndeosebi perele erau nelipsite din alimentația de zi cu zi. De aceea, au existat si există și acum, în sat și la marginea lui, mulți peri sălbatici, din roadele cărora s-a preparat și otet de casă în căzile de lemn tradiționale.
Fructele uscate au fost folosite la dulceață, dar, uneori, au fost fierte și folosite și în mâncăruri.
Despre modul de uscare a prunelor
În anii ’50, funcționau instalații pentru uscarea prunelor, produsele finite fiind comercializate cu ajutorul cooperativelor.
În prezent, sătencele pe care le-am întrebat, spuneau că, din păcate, acum nu se mai ocupă nimeni cu asta, însă, își amintesc că, pe vremuri, bunicile și mamele lor uscau prunele într-una din variantele următoare:
A. Se făcea o groapă cam de 70 de cm în pământ, în care se punea o lădiță din lemn cu niște lați subțirei în partea de jos, ca să nu cadă prunele prin spațiile libere și ca să permită totuși aerisirea. Lădița cu prune se punea la o înălțime de cca 30 cm de la sol, astfel încât să permită ca dedesubt să se facă foc din putregaie / lemne mai umede, din care să iasă doar fum. Prunele trebuiau întoarse din când în când, ca să le ia aerul și fumul peste tot. Se țineau așa cca 3 - 4 zile, după care se scoteau și se țineau atârnate în plase dintr-un material care să permită aerisirea.
B. Aceeași procedură ca mai sus, doar că în loc de lădiță, se punea un grătar.
C. După ce scoteau femeile pâinea din cuptoarele de afară, puneau prunele în tăvi și le introduceau la cuptor. Le întorceau din când în când și le lăsau acolo cca 3 zile, după care le scoteau și le atârnau la uscat de grinda bucătăriei sau în pod.
Întrebându-i pe săteni despre uscatul prunelor, am aflat de un meșter care locuiește în Lupeni și care face uscătoare de legume / fructe. Am mers cu bicicleta până acolo. Nu era acasă, dar l-am sunat și am făcut cateva poze la uscător.
Sărbătorile din sat
O zi importantă în viața satului Bisericani este prima zi a Rusaliilor, Sosirea Sfântului Duh. Cu această ocazie, conform tradiției, se obișnuiește invitarea prietenilor, a rudelor, a membrilor familiei din satele învecinate.
Atracții turistice în Bisericani
- Casa-muzeu de la intrarea în sat
- Livada cu vișini din roadele căreia se poate gusta
- Biserica romano-catolică ce datează din sec. al-XIII-lea
- Monumentul Potopului
- Monumentul Eroilor din primul și al doilea război mondial
- livada de după șură
- apicultori
- pivnița unde se depozitau fructele, precum și o livadă tradițională care se poate deosebi clar de plantație.
În sat sunt și pensiuni.
Puteți afla informații de la muzeul etnografic, de la biroul de informare turistică și de la localnici.
Text și foto: Ana A. Negru
Septembrie 2015
Fă-ți abonament la revista noastră, alegând unul din pachetele Învârtita, Jiana sau Hora:
www.revista-satul.ro/abonamente
În privința populației din Bisericani, după recensământul din anul 1900, erau 623 de oameni, iar în 2002, erau 698 de locuitori.
Istoric
În timpul năvălirii tătarilor din sec. al XIII-lea, puțina populație din Bisericani s-a adăpostit departe de marginea satului, în zona muntoasă, unde stăteau perioade mai îndelungate.
Legea din 1876 dispune desființarea regiunilor autonome, în locul lor, țara divizându-se în județe. Din sate s-au format comune mici sau mari, după mărimea și extinderea lor, fiind obligați să aibă fiecare o primărie. Bisericani, comună mică, era situată la marginea localității, respectiv la colțul străzilor Szente și Pakoth. Lângă fântâna cea mare, s-a construit clădirea primăriei, care mai târziu a devenit sediul jandarmeriei.
Primul război mondial nu a ocolit nici comuna Bisericani. În toamna anului 1916, aproape 3 săptămâni a ținut frontul peste sat, datorită capacității de apărare conferite de dealuri.
Sentimentul de comunitate
În sat, comunitatea era foarte bine închegată. Se ținea la relațiile de prietenie, nășie, cumetrie. Oamenii se ajutau unul pe celălalt în diferite probleme, existând o tradiție puternică în privința clăcii, cu ocazia semănatului, aratului, a transportării lemnului, precum și în construcții.
Detalii de arhitectură la casa-muzeu din Bisericani - comuna Lupeni
Oamenii duceau un mod de viață simplu
Dimineața și seara, meniul era mămăligă cu lapte și branză, precum și omletă cu ceapă și ouă. Cum în zonă nu era grâu, pâine se mânca numai la prânz. Duminica, când la masă se așeza toată familia, se prepara mâncare festivă. Nu prea serveau vin, ci în locul lui preferau pălinca de grâu.
Din prune, se făcea mai degrabă gem, nu și pălincă.
Fructele uscate, merele sălbatice și îndeosebi perele erau nelipsite din alimentația de zi cu zi. De aceea, au existat si există și acum, în sat și la marginea lui, mulți peri sălbatici, din roadele cărora s-a preparat și otet de casă în căzile de lemn tradiționale.
Fructele uscate au fost folosite la dulceață, dar, uneori, au fost fierte și folosite și în mâncăruri.
Despre modul de uscare a prunelor
În anii ’50, funcționau instalații pentru uscarea prunelor, produsele finite fiind comercializate cu ajutorul cooperativelor.
În prezent, sătencele pe care le-am întrebat, spuneau că, din păcate, acum nu se mai ocupă nimeni cu asta, însă, își amintesc că, pe vremuri, bunicile și mamele lor uscau prunele într-una din variantele următoare:
A. Se făcea o groapă cam de 70 de cm în pământ, în care se punea o lădiță din lemn cu niște lați subțirei în partea de jos, ca să nu cadă prunele prin spațiile libere și ca să permită totuși aerisirea. Lădița cu prune se punea la o înălțime de cca 30 cm de la sol, astfel încât să permită ca dedesubt să se facă foc din putregaie / lemne mai umede, din care să iasă doar fum. Prunele trebuiau întoarse din când în când, ca să le ia aerul și fumul peste tot. Se țineau așa cca 3 - 4 zile, după care se scoteau și se țineau atârnate în plase dintr-un material care să permită aerisirea.
B. Aceeași procedură ca mai sus, doar că în loc de lădiță, se punea un grătar.
C. După ce scoteau femeile pâinea din cuptoarele de afară, puneau prunele în tăvi și le introduceau la cuptor. Le întorceau din când în când și le lăsau acolo cca 3 zile, după care le scoteau și le atârnau la uscat de grinda bucătăriei sau în pod.
Întrebându-i pe săteni despre uscatul prunelor, am aflat de un meșter care locuiește în Lupeni și care face uscătoare de legume / fructe. Am mers cu bicicleta până acolo. Nu era acasă, dar l-am sunat și am făcut cateva poze la uscător.
Sărbătorile din sat
O zi importantă în viața satului Bisericani este prima zi a Rusaliilor, Sosirea Sfântului Duh. Cu această ocazie, conform tradiției, se obișnuiește invitarea prietenilor, a rudelor, a membrilor familiei din satele învecinate.
Atracții turistice în Bisericani
- Casa-muzeu de la intrarea în sat
- Livada cu vișini din roadele căreia se poate gusta
- Biserica romano-catolică ce datează din sec. al-XIII-lea
- Monumentul Potopului
- Monumentul Eroilor din primul și al doilea război mondial
- livada de după șură
- apicultori
- pivnița unde se depozitau fructele, precum și o livadă tradițională care se poate deosebi clar de plantație.
În sat sunt și pensiuni.
Puteți afla informații de la muzeul etnografic, de la biroul de informare turistică și de la localnici.
Text și foto: Ana A. Negru
Septembrie 2015
Fă-ți abonament la revista noastră, alegând unul din pachetele Învârtita, Jiana sau Hora:
www.revista-satul.ro/abonamente
