Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc

100 de ani – pentru unii doar o cifră, pentru d-nul Martin Werner o viaţă întreagă, dedicată familiei, satului şi bisericii din Meschendorf. 8 august 2010 este duminica pe care, sătenii de data aceasta, i-o dedică cu emoţie şi drag, pentru a-l sărbători şi a-i mulţumi, pentru tot ce a făcut de-a lungul timpului în Meschendorf. Este ora 11:00 şi slujba aniversară e gata să înceapă la biserica fortificată din Mesendorf. În curtea bisericii văd lume multă şi majoritatea poartă costume populare săseşti; sunt surprinsă, pentru că ştiam de anul trecut că în Mesendorf au mai rămas doar 3 saşi. Însă, ce nu ştiam încă, era faptul că cca 40 de saşi dintre cei care au locuit în sat şi care în prezent trăiesc în Germania, astăzi erau aici, special pentru a-l sărbători pe d-nul Marin Werner.
Înaintez şi-l caut cu privirea; îl găsesc stând pe scaun şi înconjurat de invitaţi; cu toţii doreau să vorbească cu dumnealui, să-l îmbrăţişeze şi să-l felicite. Cu unii nu se mai văzuse de câţiva ani şi era bucuros să-i revadă. A venit şi rândul meu. M-a cuprins emoţia, pentru că am ajuns să-l cunosc şi să-l îndrăgesc pe d-nul Werner, după ce l-am vizitat anul trecut, când şi-a împărtăşit cu noi povestea vieţii şi a satului său drag. Îl găsesc neschimbat. Îmi strănge mâna puternic şi-mi mulţumeşte că am venit.
În scurt timp, toată lumea se retrage în biserică. Domnul Werner se aşează în faţă, în partea dreaptă a altarului, alături de câteva personalităţi ale satului, printre care fostul preot al bisericii evanghelice (1961 - 1968), revenit şi dumnealui astăzi pentru a participa la eveniment.

Slujbă aniversară la Biserica Evanghelică din Mesendorf
Biserica Evanghelică este plină. Momentul este cu atât mai deosebit, cu cât astăzi, la orga din biserică se va cânta din nou. Evenimentul urmează să fie marcat printr-un concert special susţinut de organistul Steffen Schlandt şi corul “Bach” de la Biserica Neagră din Braşov.
<i>“Biserica fără orgă, este ca şi corpul fără suflet, de aceea e foarte important pentru noi ca astăzi să cânte orga”</i> (mi-a spus o săsoaică în biserică).
Fiind o slujbă aniversară, preotul bisericii evanghlelice, d-nul Siegmar Schmidt, a ţinut să dedice câteva cuvinte d-nului Martin Werner: <i>“Este un om deosebit pentru comunitatea noastră, nu numai pentru comunitatea bisericească, cât şi pentru toţi oamenii din Mesendorf. Cu toţii ştim cât de mult s-a implicat în viaţa comunităţii, cât de mult suflet a pus aici, pentru biserică, pentru localitatea noastră. Dumnezeu i-a dăruit să împlinească aceşti 100 de ani şi eu îi doresc ca Dumnezeu să-l ocrotească şi să-l îngrijească.”</i>

Muzica de fanfară – una dintre dorinţele împlinite ale domnului Martin Werner
Cei mai mulţi dintre membrii fanfarei sunt stabiliţi în Augsburg, Germania.Toţi sunt saşi ce au locuit în împrejurimile Mesendorfului, adică de la Daneş până la Ticuş. Pe acordurile fanfarei şi în aplauzele tuturor, s-a cântat <i>“Mulţi ani trăiască!”</i>, după care unul dintre membrii fanfarei i-a înmânat d-lui Werner clarinetul său, un gest simbolic care să amintească sătenilor că timp de peste 50 de ani, dumnealui a fost membru în fanfara din Mesendorf şi a cântat la clarinet.

O poezie despre viaţă şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu
Pentru că slujba s-a ţinut preponderent în germană, am înţeles mai mult emoţiile şi gesturile oamenilor. Punctul culminant a urmat în momentul în care d-nul Werner, la vârsta sa venerabilă, s-a ridicat în picioare şi s-a întors către cei prezenţi în biserică pentru a rosti din tot sufletul o poezie.
Am aflat apoi că versurile au transmis un mesaj despre viaţă şi bătrâneţe, după care d-nul Werner i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să prindă vârsta aceasta.
Slujba aniversară a continuat cu cântece bisericeşti, cântate în cor de toată lumea, pe ritmurile unice ale orgii şi ale corului “Bach”, urmând ca la final, toată lumea să fie condusă în curtea parohială – o livadă frumoasă plină cu meri şi pruni , unde a fost găzduită masa pentru invitaţi.

40 de foşti locuitori ai satului Mesendorf au venit din Germania pentru a-l sărbători pe domnul Martin Werner
Evenimentul a avut o însemnătate aparte, fiind şi un prilej de reuniune pentru foarte mulţi saşi din Mesendorf. Aceştia, odată plecaţi în Germania, nu şi-au uitat nicio clipă satul natal, aşa că au constituit o asociaţie, despre care aflăm mai multe detalii de la d-nul Heinz-Georg Doerner (preşedintele organizaţiei):
<i>“Asociaţia se numeşte ”HOG” şi se traduce în româneşte prin “Asociaţia Membrilor Aceluiaşi Sat”. În total suntem 154 de membri: saşi plecaţi din Mesendorf care acum sunt în vârstă, copiii lor şi cei care se identifică cu valorile şi cu principiile asociaţiei. Viziunea noastră a fost inspirată dintr-un proverb originar din Luxemburg: “Doamne ajută-ne acum şi pururea, că noi ştim că suntem datori morţilor şi copiilor noştri”.
Morţii noştri stau la cimitir, generaţii întregi. Copiii noştri trăiesc în două sau trei culturi – vestice, estice şi transilvănene, iar noi, cei de astăzi, trebuie să păstrăm pentru ei ceea ce au construit şi ne-au lăsat strămoşii noştri. Prietenii din copilărie trebuie să ni-i păstrăm , pentru că avem nevoie de ei şi poate că au si ei nevoie de noi. Eu cât voi trăi, voi avea grijă ca aceste valori să nu se piardă. Eu fac aratul, pun sămânţa. Dacă din fructele astea care ies se recoltează şi se pune din nou sămânţă, se va asigura o continuitate. Dacă şi copiii mei vor pune sămânţa asta, vor avea ce recolta şi generaţiile viitoare. Însă, totul depinde de generaţiile actuale, pentru că dacă noi nu arăm pământul şi nu plantăm sămânţa, nu dăm nicio şansă generaţiilor următoare. Cu toţii trebuie să facem asta. Şi saşii şi românii. Bineinţeles că vremurile s-au schimbat şi că acum se merge după ideea că totul trebuie să se întâmple repede, însă nu trebuie să ne uităm cultura şi tradiţiile cu care am crescut. Acestea trebuie transmise mai departe, în pofida schimbărilor economice sau de altă natură”.</i>
În asentimentul d-nului Doerner, a fost şi discursul d-nei Hermine Antoni, originară din Mesendorf, pensionară şi fostă învăţătoare aici în sat în ani ‘60. Aceasta, alături de ceilalţi membri ai asociaţiei, s-a implicat foarte mult în vederea restaurării orgii din sat (prin apelul ei la meschendorfeni şi prin angajamentul său, s-au primit primele donaţii pentru reparaţia orgii, familia sa făcând, de asemenea, o donaţie semnificativă):
<i>“Noi nu vrem să fim generaţia aceea care prăpădim în câţiva ani cultura aceasta construită de străbunii noştri în 800 de ani. Dacă a fost posibil ca această cultură să fie păstrată atâtea sute de ani, trebuie să ne angajăm astăzi cu toţii, că vom avea grijă de moştenirea noastră, pentru că noi, nu vom mai putea nicioadată să mai construim aşa ceva. Şi orice vizitator care o să vină în Mesendorf, o să treacă şi pe la biserică, pentru că aici vorbesc zidurile, vorbesc oamenii, vorbeşte cultura unui popor, nu numai german, ci şi roman. Cred că astăzi este ziua în care să ne dăm seama că aceasta nu este doar o sărbătoare săsească sau doar românească , ci este o sărbătoare comună, prin care cinstim cultura moştenită din străbuni. Şi cred că toţi care suntem aici suntem destul de angajaţi în demersul acesta” </i>(d-na Hermine Antoni).

Întâlnirile saşilor din Mesendorf sunt periodice
“Am mai avut 2 întruniri aici în sat – în 2004 ( când am avut 250 de oaspeţi – români, germani, saşi ) şi în 2008. Din 4 în 4 ani vom organiza şi de-acum în colo. Aşadar, vom mai veni şi în 2012. Între aceste perioade, din 2 în 2 ani, membrii asociaţiei ne întâlnim la Nurenberg şi în fiecare an ne vedem la Fasching” (d-nul Heinz-Georg Doerner)

Leac pentru aducere aminte
Caut cu privirea copacul bătrân de pe dealul din spatele bisericii. Acest copac nu e unul obişnuit. Din contră, e cu totul special, pentru că vorbeşte oricui a copilărit în satul Mesendorf. În amintirea vremurilor de odinioară, a fost amplasată sub el o bancă de lemn. “În fiecare an, de 1 mai, acolo se aşeza d-nul Martin Werner să cânte la trompetă vestirea primăverii. Ce vremuuuri!” – îşi aminteşte cu drag un fost locuitor al satului.

Legământ pentru viitor
Înainte de a pleca, domnul Martin Werner mi-a spus că are două regrete: că nu mai are putere de muncă, fiindcă bătrâneţea te limitează şi că nu a văzut mai mulţi tineri în biserică. Pentru dumnealui, asta ar fi însemnat o promisiune la continuitate. Însă cine să ducă mai departe cultura saşilor, când au mai rămas atât de puţini, deşi în urma lor au lăsat atât de multe: gospodării întregi, case frumoase cu arhitectură specifică, livezi, biserici fortificate care astăzi reprezintă patrimoniu naţional, fiind introduse în circuitele turistice, tradiţii şi obiceiuri, o cultură valoroasă care durează de sute de ani, un model de organizare socială ( amintiţi-vă de sistemul vecinătăţilor ), un exemplu de eficienţă, implicare şi seriozitate. Toate aceste valori şi cunoştinte le-am moştenit. Acum e de datoria noastră şi înspre binele nostru să le asimilăm, să le folosim cu respect şi înţelepciune şi să le transmitem mai departe.
Realitatea în care trăim, prin chiar exemplul domnului Martin Werner, ne arată cum să trăim o viaţă frumoasă şi împlinită până la 100 de ani şi chiar mai mult!

<i>Text şi foto: Ana A. Negru</i>