Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc

Într-una dintre plimbările mele prin Rucăr am avut marele noroc să-l cunosc pe d-nul Tudor Vlad, profesor de istorie în Rucăr şi totodată mare iubitor de folclor. La invitaţia dânsului, am participat în data de 25 octombrie 2010 la Focul lui Sumedru. Aşa se face că, înainte de a pleca prin sat pentru a participa la Focuri, domnul Vlad a avut amabilitatea să-mi povesteasca lucruri interesante despre acest obicei.

Semnificaţiile şi ritualul Focului lui Sumedru, aşa cum erau odinioară
Acesta are două funcţii majore. Prima şi cea mai veche, datând de pe vremea geto-dacilor (şi sunt opinii ale unor specialişti că ar data din neolitic) este de ritual de purificare a spaţiului prin foc. La geto-daci, bradul era arbore sfânt, sacru. Şi pentru că toamna este vremea unei degenerări a spaţiului, a timpului, se încheie un ciclu, pentru a face loc următorului; are loc o purificare pentru ca noul ciclu care începe după sărbătorile de iarnă să vină sub auspiciile cele mai favorabile. Şi atunci se făceau din loc in loc clăi de cetină şi se ardeau. Obiceiul a fost iniţial răspândit în toată ţara, dar din motive pe care încă cercetătorii nu le-au lămurit, a rămas doar pe valea Dâmboviţei, începând de la Podul Dâmboviţei până la Mihăeşti, în zona sudică a judeţului Argeş. Până în secolul al XIX-lea, a existat şi prin satele din nordul Vâlcei, în zona Olteniei, dar acum a rămas doar în zona văii Dâmboviţei.
Deci la bază, asta a fost: <b>ritual de purificare a spaţiului, prin foc de brad.</b>
Celălalt mare element de simbol al Focului lui Sumedru este acela de hotar al timpului.
În calendarul tradiţional românesc existau două anotimpuri: unul Activ (agrar-pastoral) şi unul Pasiv (iernatul). La Sângeorz începea cel activ, când urcau oile şi vitele la munte, sezon care se încheia la Sămedru. Invers, de la Sămedru, peste iarnă, până la Sângeorz era sezonul pasiv în care vacile stăteau în odăi, oile mergeau în transhumanţă la câmpie sau în Delta Dunării, chiar şi în sudul Dunării.
Ideea aceasta de hotar al timpului de la Sămedru era importantă. Pe lângă aspectul de încheiere a sezonului de păstorit, semnifică şi o vreme a soroacelor, a socotelilor. Ciobanii cu bacii şi cu proprietarii de animale făceau socotelile, discutau ce urma să fie în anul următor: la care baci sa meargă vitele, dacă s-au înţeles sau nu la socoteli. Aceste două funcţii s-au reunit în modul cel mai fericit la Focul lui Sumedru. Era <b>un moment de polarizare a comunităţii, de mare sărbătoare.</b>
Focul lui Sumedru era realizat cu un întreg ceremonial, care în mare măsură, încă se mai păstrează. Crengile şi cetina erau adunate numai de către copii şi tineri, care se organizau în cete. Ei erau consideraţi simbol al purităţii. Înainte se respectau foarte multe detalii. Ceata mergea în pădure şi căuta un copac tânăr şi încerca să-l taie din atâtea lovituri câţi copii erau în ceata respectivă. Ei participau la toată această acţiune de adunare a cetinei cu mult timp înainte, uneori chiar cu două luni înainte de eveniment. La foc se împărţeau covrigi, nuci şi mere. Tinerii se împărţeau apoi în alte două grupuri: fete şi băieţi şi aşteptau cu nerăbdare răsturnatul clăii. Grupul înspre care se răsturna Focul, începea să-şi dea cu presupusul care dintre ei se va căsători până la următorul Foc. După ce se ardea focul propriu-zis, lucru care se ţine şi acum cu sfinţenie, bărbaţii şi flăcăii puneau cartofi la fiert, mai cinsteau şi ei nişte ţuică şi vin, mai stăteau de vorbă, era o sărbătoare îndelung pregătită şi îndelung aşteptată, care într-adevăr schimbă starea de spirit a satului. La plecare, participanţii luau cenuşă, cărbuni aprinşi şi alte resturi pentru a fertiliza grădinile şi livezile. Tot de la d-nul Vlad am aflat că, mai demult, când pe Foc ardeau numai cetină de brad şi lemne, mirosea a răşină şi a brad de ţi-era mai mare dragul să mergi pe uliţe prin sat în noaptea de Focul lui Sumedru.

Spiritul se mai păstrează, însă ritualul se schimbă
Dupa această scurtă prezentare, am plecat să trăim evenimentul. În comună erau organizate mai multe focuri şi am aflat că de la an la an, în general, vetrele rămân aceleaşi, alese cu grijă şi pregătite din timp. Copiii adunaseră cetină cu o lună înainte, clăile erau construite. Am mers alături de familii numeroase, ale căror copii strigau cât îi ţineau plămânii “Una, două, trei, Hai la Focul lui Sumedru, măi!”. În aceste strigăte, toată suflarea satului se îndrepta către vetre.
Am văzut bătrâne ce împărţeau covrigi şi mere, iar pe foc erau cazane în care fierbeau cartofi, tot pentru a fi oferiţi celor prezenţi la sărbătoare. Am fost la numai patru Focuri, dar suficient cât să trăiesc evenimentul în spiritul locului. Atmosfera de veselie cuprinsese întreg satul, încât Focul lui Sumedru parcă reusişe să le redea tuturor încredearea într-un nou început. Un alt aspect ce s-a păstrat în decursul timpului este cel ludic, de joc, copiii aleargă în jurul focului, se hârjonesc şi cei mari îi mânjesc pe cei mici cu tăciuni. Fiecare ceată are pretenţia ca focul ei să fie cel mai mare. Este şi o întrecere între cete. A doua zi la şcoală, încep discuţiile: “Focul nostru a fost cel mai mare!“, “Ba al nostru!”, “Cum, că noi am avut 20 de cauciucuri!”, “Dar noi am avut 50”. Şi încep, bineînţeles, exagerările: “Noi 200!”

Faptul că acest obicei încă se mai păstrează, e un motiv de bucurie. Însă modul în care se schimbă ritualul, ar trebui să ne dea de gândit şi ar fi bine să tragem un semnal de alarmă.
În fiecare an vine o nouă generaţie şi Focul lui Sumedru se schimbă. Acum nu se mai ard numai crengi de brad (şi lemne, ca să ţină mai mult), ci, din păcate, se ard şi cauciucuri. Sătenii au găsit justificarea: se face o acţiune de ecologizare a zonei, pentru că aceste cauciucuri se adună din albiile râurilor. Însă, realitatea este că acestea strică mult din miracolul obiceiului şi îi denaturează semnificaţiile. Acest lucru nu se întâmplă doar la Rucăr, ci şi în alte zone.

Promisiune
În ce mă priveşte, tot vorbind cu d-nul profesor Vlad despre Focurile de altădată, despre cum erau făcute numai din cetină şi lemne, fără cauciucuri, fără muzică la casetofoane, doar miros de brad..., ne-am dat seama că ne-ar plăcea tare mult să organizăm Focul lui Sumedru aşa ca odinioară şi că depinde numai de noi (dar şi de înţelepciunea localnicilor), să menţinem acest ritual pur, nealterat. Aşa că am stabilit ca la anul, în aceeaşi seară minunată, să organizăm noi un Foc, cum ne-ar plăcea nouă, cum era odată...

<i>Text şi foto: Vlad Dumitrescu</i>