Sibiel - satul unde Oamenii sfinţesc locul
Sibielul este un sat aflat în Mărginimea Sibiului, alături de alte 18 localităţi din sud-vestul judeţului Sibiu, toate având o moştenire culturală, etnografică, arhitecturală şi istorică unică.
Icoană de la Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel. Foto: Ana A. Negru
Satul Sibiel aparţine de oraşul Sălişte şi este situat la 24 de km distanţă de Sibiu, fiind străbătut de râul omonim şi înconjurat de dealuri, livezi, dar şi de păduri bogate, la poalele cărora apicultorii din sat sau din împrejurimi îşi înşiră stupii cu albine sau unde amatorii de drumeţii poposesc pentru a-şi amplasa corturile.
Cu o populaţie de circa 500 de locuitori, aşezarea Sibielului a fost identificată de către unii cercetători ca fiind castrul Salgo, atestat documentar la 1322 (sau 1384, după alte surse).
Satul ne întâmpină cu o arhitectură săsească, casele fiind frumos întreţinute, din moment ce multe dintre ele sunt înscrise în circuitul turistic rural, ca fiind case de oaspeţi. Drumul principal este asfaltat, iar străduţele laterale sunt pietruite şi înguste, făcând loc totuşi pentru căruţe sau pentru bătrânele maşini “Dacia”.
Oamenii sunt prietenoşi şi curioşi, deşi se vede că sunt obişnuiţi cu străinii la ei în sat, mai ales vara, când numărul populaţiei se dublează datorită caselor de vacanţă construite în ultimii ani.
Potenţialul turistic al satului Sibiel
Aici în sat, s-au păstrat o serie de meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie: fierăritul, tâmplăria, ţesutul, cojocăria, apicultura, dar şi prepararea ţuicii şi a vinului , având în vedere ca zona este bogată în livezi. Reprezentativ, însă, este pictatul icoanelor pe sticlă. În Sibiel, în fiecare casă exista cel puţin o icoană, iar fetele în zestrea lor trebuiau să aibă neapărat, măcar o icoană.
Părintele Zosim Oancea – întemeietorul Muzeului de Icoane pe Sticlă din Sibiel
Obiectivul turistic cel mai renumit şi căutat de către cca 15000 de vizitatori anual, este Muzeul de Icoane pe Sticlă a cărui existenţă se datorează parintelui Zosim Oancea (1911 – 2005). Acesta a devenit preot în sat începând din anul 1964, după ce a fost persecutat şi condamnat de comunişti la 15 ani de temniţă grea la Aiud şi după ce a fost trimis la muncă silnică în lagărele de muncă din Delta Dunării, de la Noua Culme şi în cele din urmă la Periprava.
Tăria sa spirituală şi credinţa în Dumnezeu l-au ajutat de fiecare dată. Părintele Oancea povesteşte:
„În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-l întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat! La Noua Culme eram într-o baracă unde erau şi preoţi catolici. Şi eu ţineam lecţia obişnuită. Şi preoţii catolici mau rugat într-o zi să asculte şi ei programul nostru. Îşi făceau mai devreme rugăciunea lor şi apoi făceam împreună rugăciunea noastră. De aceea vă spun că am trăit un ecumenism şi în închisoare. Cine a avut credinţă, s-a salvat. Comuniştii au vrut să facă o experienţă materialistă, să demonstreze că material e totul. Invers a fost. Oamenii au murit, da’ nu s-au lepădat de credinţă şi nu s-or lepădat de Dumnezeu. Asta a fost experienţa cea mare pe care am trăit-o. Noi n-am vrut şi nu vrem să-i omoare pe nici unii dintre ăştia, da’ săi fi arătat la lume, nu să le facă averi şi case securiştilor. Să-i fi spus lumii, atât, nu să-i pedepsească, uite ce-o făcut criminalul ăsta. Măcar s-o spunem, ca să se vadă. De fapt, dacă a trăit lumea asta şi am biruit, o fost şi jertfa aia mare, morţii ăia mulţi în închisori” (sursa: autor Giovanni Ruggeri - „Icoanele pe sticlă din Sibiel. Muzeul Pr. Zosim Oancea”, pag. 55). Devenind preot în Sibiel, părintele Zosim Oancea a restaurat în 1965 vechea biserică a satului, ce poartă hramul “Sfânta Treime” şi care datează din 1765. Aceasta este valoroasă prin frescele realizate între 1774 şi 1775 de pictorii Stan şi Iacob din Răşinari şi declarată din acest motiv monument istoric naţional. Apoi, vrând să îmbogăţească şi să valorifice patrimoniul cultural al satului Sibiel prin a-l introduce într-un circuit turistic cultural-ecumenic, în anul 1969, părintele Oancea a avut ideea de a înfiinţa un muzeu cu icoane pictate pe sticlă.
Domnul Ioan Petra, fierar al satului şi paznic la Muzeu (între 1982 - 1989) îşi aminteşte că părintele Zosim Oancea i-a spus odată:
“Când eram închis, parcă vedeam biserica şi m-am tot gândit: între dealuri, ce sat o fi?”
”Şi s-o dus pe la Mitropolit, o vorbit acolo şi o aflat că Sibielul e acolo între dealuri. Aşa că a venit aici şi după ce-o văzut-o, a spus: “Biserica asta am văzut-o eu în vis şi aici mă aşez!” Ambiţia lui o fost să facă muzeu de icoane aici. Au fost două maici care l-au ajutat mult şi l-au încurajat să facă muzeul”(d-nul Ioan Petra).
Astfel, părintele Oancea a început să-i îndemne pe săteni să doneze Muzeului icoanele lor vechi, pentru a le vedea o lume-ntreagă. În multe cazuri degradate şi adunate de prin poduri, acestea au fost oferite Muzeului.
Tot domnul Petra, ne povesteşte: “Eu sunt şi cantor la biserică încă din 1970, pentru că mi-o plăcut de când eram copil şi îmi amintesc că mergeam cu Botezul cu d-nul părinte Oancea, în tot satul. Şi se uita în casă pe păreţi la oameni şi zicea: “Nu plec până nu-mi dai icoana asta mie. Că dumneata eşti singur în casă, dar eu o iau şi o aşez s-o vadă o lume-ntreagă! Eu vă pui la fiecare icoană o etichetă cu cine-a donat-o şi în pomelnic sunteţi în rugăciuni, în sama mea.”Şi eu am avut două icoane vechi şi le-am donat”.
Iniţial s-au strâns cca 200 de icoane, care au fost găzduite în prima clădire a Muzeului, o magazie mai veche din spatele bisericii, apoi, mărindu-se colecţia şi devenind din ce în ce mai vizitată, s-a reuşit în câţiva ani (între 1976 – 1983) construirea actualului sediu al Muzeului.
În prezent, găzduieste o colecţie impresionantă, unică în lume, formată din cca 700 de icoane pe sticlă (şi câteva pe lemn), însă din lipsă de spaţiu, sunt expuse doar 300. Celelalte sunt păstrate fie în pod, fie în muzeul vechi.
Text şi foto: Ana A. Negru
Citiţi mai departe în revista SATUL nr. 6, despre Muzeul de Icoane pe Sticlă, despre schitul de călugări din Sibiel, despre Ioan Petra – fierarul din Sibiel şi aflaţi care este mesajul părintelui Zosim Oancea.
Cu o populaţie de circa 500 de locuitori, aşezarea Sibielului a fost identificată de către unii cercetători ca fiind castrul Salgo, atestat documentar la 1322 (sau 1384, după alte surse).
Satul ne întâmpină cu o arhitectură săsească, casele fiind frumos întreţinute, din moment ce multe dintre ele sunt înscrise în circuitul turistic rural, ca fiind case de oaspeţi. Drumul principal este asfaltat, iar străduţele laterale sunt pietruite şi înguste, făcând loc totuşi pentru căruţe sau pentru bătrânele maşini “Dacia”.
Oamenii sunt prietenoşi şi curioşi, deşi se vede că sunt obişnuiţi cu străinii la ei în sat, mai ales vara, când numărul populaţiei se dublează datorită caselor de vacanţă construite în ultimii ani.
Potenţialul turistic al satului Sibiel
Aici în sat, s-au păstrat o serie de meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie: fierăritul, tâmplăria, ţesutul, cojocăria, apicultura, dar şi prepararea ţuicii şi a vinului , având în vedere ca zona este bogată în livezi. Reprezentativ, însă, este pictatul icoanelor pe sticlă. În Sibiel, în fiecare casă exista cel puţin o icoană, iar fetele în zestrea lor trebuiau să aibă neapărat, măcar o icoană.
Părintele Zosim Oancea – întemeietorul Muzeului de Icoane pe Sticlă din Sibiel
Obiectivul turistic cel mai renumit şi căutat de către cca 15000 de vizitatori anual, este Muzeul de Icoane pe Sticlă a cărui existenţă se datorează parintelui Zosim Oancea (1911 – 2005). Acesta a devenit preot în sat începând din anul 1964, după ce a fost persecutat şi condamnat de comunişti la 15 ani de temniţă grea la Aiud şi după ce a fost trimis la muncă silnică în lagărele de muncă din Delta Dunării, de la Noua Culme şi în cele din urmă la Periprava.
Tăria sa spirituală şi credinţa în Dumnezeu l-au ajutat de fiecare dată. Părintele Oancea povesteşte:
„În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-l întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat! La Noua Culme eram într-o baracă unde erau şi preoţi catolici. Şi eu ţineam lecţia obişnuită. Şi preoţii catolici mau rugat într-o zi să asculte şi ei programul nostru. Îşi făceau mai devreme rugăciunea lor şi apoi făceam împreună rugăciunea noastră. De aceea vă spun că am trăit un ecumenism şi în închisoare. Cine a avut credinţă, s-a salvat. Comuniştii au vrut să facă o experienţă materialistă, să demonstreze că material e totul. Invers a fost. Oamenii au murit, da’ nu s-au lepădat de credinţă şi nu s-or lepădat de Dumnezeu. Asta a fost experienţa cea mare pe care am trăit-o. Noi n-am vrut şi nu vrem să-i omoare pe nici unii dintre ăştia, da’ săi fi arătat la lume, nu să le facă averi şi case securiştilor. Să-i fi spus lumii, atât, nu să-i pedepsească, uite ce-o făcut criminalul ăsta. Măcar s-o spunem, ca să se vadă. De fapt, dacă a trăit lumea asta şi am biruit, o fost şi jertfa aia mare, morţii ăia mulţi în închisori” (sursa: autor Giovanni Ruggeri - „Icoanele pe sticlă din Sibiel. Muzeul Pr. Zosim Oancea”, pag. 55). Devenind preot în Sibiel, părintele Zosim Oancea a restaurat în 1965 vechea biserică a satului, ce poartă hramul “Sfânta Treime” şi care datează din 1765. Aceasta este valoroasă prin frescele realizate între 1774 şi 1775 de pictorii Stan şi Iacob din Răşinari şi declarată din acest motiv monument istoric naţional. Apoi, vrând să îmbogăţească şi să valorifice patrimoniul cultural al satului Sibiel prin a-l introduce într-un circuit turistic cultural-ecumenic, în anul 1969, părintele Oancea a avut ideea de a înfiinţa un muzeu cu icoane pictate pe sticlă.
Domnul Ioan Petra, fierar al satului şi paznic la Muzeu (între 1982 - 1989) îşi aminteşte că părintele Zosim Oancea i-a spus odată:
“Când eram închis, parcă vedeam biserica şi m-am tot gândit: între dealuri, ce sat o fi?”
”Şi s-o dus pe la Mitropolit, o vorbit acolo şi o aflat că Sibielul e acolo între dealuri. Aşa că a venit aici şi după ce-o văzut-o, a spus: “Biserica asta am văzut-o eu în vis şi aici mă aşez!” Ambiţia lui o fost să facă muzeu de icoane aici. Au fost două maici care l-au ajutat mult şi l-au încurajat să facă muzeul”(d-nul Ioan Petra).
Astfel, părintele Oancea a început să-i îndemne pe săteni să doneze Muzeului icoanele lor vechi, pentru a le vedea o lume-ntreagă. În multe cazuri degradate şi adunate de prin poduri, acestea au fost oferite Muzeului.
Tot domnul Petra, ne povesteşte: “Eu sunt şi cantor la biserică încă din 1970, pentru că mi-o plăcut de când eram copil şi îmi amintesc că mergeam cu Botezul cu d-nul părinte Oancea, în tot satul. Şi se uita în casă pe păreţi la oameni şi zicea: “Nu plec până nu-mi dai icoana asta mie. Că dumneata eşti singur în casă, dar eu o iau şi o aşez s-o vadă o lume-ntreagă! Eu vă pui la fiecare icoană o etichetă cu cine-a donat-o şi în pomelnic sunteţi în rugăciuni, în sama mea.”Şi eu am avut două icoane vechi şi le-am donat”.
Iniţial s-au strâns cca 200 de icoane, care au fost găzduite în prima clădire a Muzeului, o magazie mai veche din spatele bisericii, apoi, mărindu-se colecţia şi devenind din ce în ce mai vizitată, s-a reuşit în câţiva ani (între 1976 – 1983) construirea actualului sediu al Muzeului.
În prezent, găzduieste o colecţie impresionantă, unică în lume, formată din cca 700 de icoane pe sticlă (şi câteva pe lemn), însă din lipsă de spaţiu, sunt expuse doar 300. Celelalte sunt păstrate fie în pod, fie în muzeul vechi.
Text şi foto: Ana A. Negru
Citiţi mai departe în revista SATUL nr. 6, despre Muzeul de Icoane pe Sticlă, despre schitul de călugări din Sibiel, despre Ioan Petra – fierarul din Sibiel şi aflaţi care este mesajul părintelui Zosim Oancea.
