Doamne, fă-mă din nou...
Actorul Dorel Vișan a scris și poezie.
Versurile sale sunt pline de suflet și reflectă trăirile sale față de locurile și vremea copilăriei.
Actorul Dorel Vișan. Foto: Arhiva autorului
Doamne, fă-mă din nou...
Doamne, fă-mă din nou copil şi argat
Şi du-mă la mine în sat.
Ia-mi învăţăturile – balast inutil –
Şi du-mă la oi înapoi şi fă-mă copil...
Ia-mi de pe faţa de masă scrobită
Mâncarea aleasă, stropită
Cu-arome din Orient aduse cu greu
Chintale – pe-a marilor cale –
Ia-mi de pe masă mâncarea-aburindă
Ce o tai cu zece tacâmuri;
Şi lasă-mi în schimb un drob de mălai,
Să-l mănânc cu nesaţ în colbul din drumuri...
Ia-mi noaptea nesomnul şi veghea
Şi gânduri mai bune, mai rele;
Şi dă-mi înapoi somnul adânc şi visele mele,
Du-mă în sat copil înapoi, să dorm cât voi...
Să mă scol...desculţ...dimineaţa
Să-mi spăl la Izvoare ochii şi faţa...
Să-mi pun pălăria pe cap...
Şi să fiu îmbrăcat...
Ia-mi ginşii, ia-mi blănuri,
Mătăsuri şi nylon – de tot mă despoi –
Promite-mi atâta doar...un cămeşoi!
Ia-mă, Cerescule Tată, de la televizor...
Şi du-mă-napoi – copil pe tălpi sângerat –
Pe asprele mirişti, pe-aridul ogor...
Nu vreau Academii şi Artă şi Vază...
Vedetă, Maestru şi Marele Om...
Du-mă-napoi în ogradă la tata
Să mă ştie doar badea Ion...
Să încalec pe mânzul buiac cu ham nedeprins
Şi-n fluierul mierlei să zbor;
Prinţul Gavroche...Pe câmp necuprins.
Doamne, ia-mi Kentul şi lozul cel mare...
Şi fă-mă copil, norocul să-mi joc
Ducând pupăza teiului – găina ghiduşă –
La târgul de ţară, la iarmaroc…
Doamne, ia-mi de la scară maşina Oltcit,
Şi ia-mi trotuarul...
Şi du-mă-napoi pe uliţi cu praf
Copil ne-nvăţat, mânând boii şi carul.
Berbeceşte s-o tai peste hături...
Să urc dealul pieptiş...să dau lumii ocol...
Şi să uit de permis şi să scap de control…
Doamne, ia-mi şi graiul ales şi ranguri
Şi functii şi vorbe deşarte ce viaţa-mi destramă...
Şi du-mă în sat şi fă-mă copil
Şi dă-mi mângâierea de MAMĂ...
de Dorel Vişan (Cluj-Napoca, februarie 1993)
Doamne, fă-mă din nou copil şi argat
Şi du-mă la mine în sat.
Ia-mi învăţăturile – balast inutil –
Şi du-mă la oi înapoi şi fă-mă copil...
Ia-mi de pe faţa de masă scrobită
Mâncarea aleasă, stropită
Cu-arome din Orient aduse cu greu
Chintale – pe-a marilor cale –
Ia-mi de pe masă mâncarea-aburindă
Ce o tai cu zece tacâmuri;
Şi lasă-mi în schimb un drob de mălai,
Să-l mănânc cu nesaţ în colbul din drumuri...
Ia-mi noaptea nesomnul şi veghea
Şi gânduri mai bune, mai rele;
Şi dă-mi înapoi somnul adânc şi visele mele,
Du-mă în sat copil înapoi, să dorm cât voi...
Să mă scol...desculţ...dimineaţa
Să-mi spăl la Izvoare ochii şi faţa...
Să-mi pun pălăria pe cap...
Şi să fiu îmbrăcat...
Ia-mi ginşii, ia-mi blănuri,
Mătăsuri şi nylon – de tot mă despoi –
Promite-mi atâta doar...un cămeşoi!
Ia-mă, Cerescule Tată, de la televizor...
Şi du-mă-napoi – copil pe tălpi sângerat –
Pe asprele mirişti, pe-aridul ogor...
Nu vreau Academii şi Artă şi Vază...
Vedetă, Maestru şi Marele Om...
Du-mă-napoi în ogradă la tata
Să mă ştie doar badea Ion...
Să încalec pe mânzul buiac cu ham nedeprins
Şi-n fluierul mierlei să zbor;
Prinţul Gavroche...Pe câmp necuprins.
Doamne, ia-mi Kentul şi lozul cel mare...
Şi fă-mă copil, norocul să-mi joc
Ducând pupăza teiului – găina ghiduşă –
La târgul de ţară, la iarmaroc…
Doamne, ia-mi de la scară maşina Oltcit,
Şi ia-mi trotuarul...
Şi du-mă-napoi pe uliţi cu praf
Copil ne-nvăţat, mânând boii şi carul.
Berbeceşte s-o tai peste hături...
Să urc dealul pieptiş...să dau lumii ocol...
Şi să uit de permis şi să scap de control…
Doamne, ia-mi şi graiul ales şi ranguri
Şi functii şi vorbe deşarte ce viaţa-mi destramă...
Şi du-mă în sat şi fă-mă copil
Şi dă-mi mângâierea de MAMĂ...
de Dorel Vişan (Cluj-Napoca, februarie 1993)
